„Nazismul şi comunismul sînt gemeni. Este inadmisibil că, în timp ce negarea Holocaustului poate fi pedepsită de lege, negarea terorii comuniste nu este supusă nici unei astfel de rigori. Totodată, este de neînţeles de ce Occidentul tra-tează cu indiferenţă această temă a condamnării comunismului, insinuînd necesitatea creştină de a ierta păcatele şi a uita trecutul“, a spus europarlamentarul Laszlo Tökes, la conferinţa internaţională Crimele Regimurilor Comuniste, desfăşurată la Praga, între 24 şi 26 februarie 2010. Nu este de mirare că stupoarea în faţa ezitării Europei tradiţionale – „mica Europă“ vestică – de a devoala ceea ce ascunde cu adevărat draperia stacojie a trecutului comunist ajunge să fie exprimată tocmai de unul dintre protagoniştii de mare vizibilitate ai căderii fostului regim în România, exponent al etosului revoluţiei anticomuniste, voce a minoritarilor etnici şi om al Bisericii. Multiplele lui investituri şi legitimităţi – completate de calitatea de membru al Parlamentului European – fortifică o propunere care sună paradoxal din partea unui cleric: cea a resuscitării Legii Talionului, în locul logicii christice a întoarcerii obrazului şi a iubirii indistincte faţă de semeni.

Desigur, nu s-ar pune la fel problema dacă măcar cele mai mărunte revendicări ale revoltelor anticomuniste devenite eveniment revoluţionar de anvergură europeană s-ar fi împlinit. Cu toată stăruinţa în acea direcţie a nu puţini lideri de opinie şi a destule forţe din societăţile afectate odinioară de fenomen, abuzurile împotriva drepturilor omului, săvîrşite de către forţele represive, nu au fost încă penalizate, mulţi dintre complicii regimului condamnat de istorie se regăsesc printre privilegiaţii zilei, iar asanarea morală nu s-a produs. În loc să intre în istorie, comunismul refuză astfel să moară, parazitînd prezentul şi ameninţînd calitatea viitorul