Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epidemia de rujeolă izbucnită în judeţ la începutul anului trecut a fost stinsă

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 1 iulie 2013 ·

Epidemia de rujeolă izbucnită în judeţ la începutul anului trecut a fost stinsă, a declarat ieri conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care a informat că în iunie nu au mai fost înregistrate cazuri noi de boală, după ce în mai şi aprilie numărul îmbolnăvirilor a fost extrem de redus.

Anul trecut, 950 de suceveni, dintre care 710 din mediul rural şi 240 din mediul urban, s-au îmbolnăvit de rujeolă.

Boala a fost depistată iniţial în rândul preşcolarilor şi şcolarilor, pentru ca ulterior să se extindă şi printre contacţii acestora. Astfel, tot mai mulţi sugari şi adulţi, majoritatea rude ale copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară la care apăruse rujeola, au contractat infecţia, fiind diagnosticaţi la rândul lor cu această afecţiune.

Epidemia de rujeolă a provocat anul trecut un deces

În 2012, epidemia de rujeolă a provocat şi un deces, la o fetiţă de 9 ani, din Brodina de Sus, care învăţa la şcoala din Izvoarele Sucevei şi care se pare că nu era vaccinată împotriva bolii.

Anul acesta, în primele cinci luni, specialiştii DSP Suceava au contabilizat 136 de îmbolnăviri prin rujeolă. În 2011 a fost consemnat un singur caz, iar în 2010 nici unul. În judeţ, ultima epidemie de rujeolă a fost semnalată în 2006 şi a numărat 168 de cazuri.

Rujeola, cunoscută sub numele de pojar, este o boală extrem de contagioasă care se transmite pe cale aeriană, de la o persoană infectată la alta, răspândirea ei fiind foarte dificil de controlat. O persoană infectată poate contamina până la 20 de persoane neprotejate, singura modalitate de protecţie împotriva bolii fiind vaccinul.

Netratată, rujeola poate avea complicaţii grave, printre care otita, pneumonia şi encefalita.

Epidemia de rujeolă izbucnită în judeţ la începutul anului trecut a fost stinsă, a declarat ieri conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 45 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum o ora
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 47 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Mediafax acum o ora
UPDATE: Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin apel la 112, despre incendiul la biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezult

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°