Nae Lăzărescu, care a murit joi-dimineaţă în urma unor complicaţii hepatice, declara într-un interviu că nu a ţinut numărul iubitelor - „or fi 150“. A fost căsătorit de cinci ori, însă a iubit-o cu adevărat pe ultima sa soţie, Marcela Avram, cu care era căsătorit de 27 de ani, pe când el avea 45 de ani şi ea 18.
Actorul spunea într-un interviu pentru Expresspress că toate soţiile sale „au fost femei de treabă“. „Am trecut prin patru divorţuri. Toţi nervii pe care i-am avut mi i-am vărsat atunci. Şi toate au fost divorţuri americane, adică îmi luam un schimb de haine şi plecam din casă. Când eram cu a doua nevastă, am coborât până la colţ să iau pâine şi m-am întors peste o lună şi jumătate… (râde). A îndurat şi ea, săraca, zece ani, cât să mai îndure... Ce să faci, asta e viaţa, n-a zis nimeni că suntem călugări! Credeţi că ele de bine au plecat?! Şi le-am iubit pe toate, dar na... am mai şi căzut în freză după câteva! Mi-am luat-o şi eu de câteva ori. Am intrat în viaţă complexat din pricina... trompei, şi când am văzut cum stau lucrurile, mi-am revenit. Omul trebuie să se simtă bine aşa cum e el şi cu ce i-a dat Dumnezeu“, a povestit Nae Lăzărescu. Nicio despărţire nu a fost cu scandal. Toate au fost amiabile, ca între oameni civilizaţi. Întotdeauna a fost vina mea. Cam lipseam de acasă. Plecam des cu gaşca, cu amicii, apărea lipsa de comunicare iar relaţia începea să scârţâie. În rest, pe celelalte femei care au fost trecătoare prin viaţa mea nu le-am numărat. Or fi 150. Cine mai ştie...
Cea de-a cincea soţie este o „moldoveacă frumoasă“, colegă de breaslă a lui. „Sunt însurat cu ea de 25 de ani. Nu o pot minti, orice ar fi, că se prinde imediat! Cel mai mult regret că nu am niciun copil, mi-ar fi plăcut şi mie să am pe cineva acum“, mărturisea actorul, într-un interviu pentru revista VIP, acordat în 2009. „Cu niciuna dintre femeile din viaţa mea nu am