Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Posibilitatile de castig au crescut exponential la Bursa

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 ianuarie 2009 ·

Stiati ca daca ati pierdut 90% din banii investiti pe Bursa in ultimul an si jumatate i-ati putea recupera de 10 ori ? Este posibil daca speculati revenirea Bursei investind o suma egala cu cea initiala.

Sa spunem ca ati plasat 10.000 de lei acum un an si jumatate in cel mai prost moment posibil (pe maximele atinse de Bursa) si valoarea portofoliului s-a diminuat de 10 ori, ajungand la 1.000 de lei.

Daca investiti o noua suma echivalenta cu cea investita initial si Bursa revine la nivelul de la care a scazut, nu numai ca va recuperati pierderea din prima investitie, dar va alegeti si cu un castig de 90.000 de lei din cea de-a doua.

Chiar daca recuperarea dureaza si 10 ani, randamentul in acest caz poate fi unul impresionant, de 450%, daca excludem eventualele castiguri din dividende.

Ironic, cu cat scaderea Bursei este mai mare, cu atat posibilitatile de castig pe termen lung cresc exponential.

Cei care si-au pierdut economiile pe Bursa nu au alta cale de a si le recupera decat tot prin intermediul pietei de actiuni, iar pentru cei care n-au vrut sa auda pana acum de Bursa, probabil urmatorii ani vor reprezenta cel mai bun moment s-o faca.

Adoptarea unei strategii de conservare dupa inregistrarea unei pierderi importante nu poate duce la nimic bun. O strategie conservatoare dupa asumarea unor riscuri substantiale este des aplicata de investitori, dar numai daca aceasta a fost incununata de succes prin obtinerea unor castiguri peste cele asteptate.

Situatia exceptionala prin care trece economia mondiala, dincolo de toate problemele pe care le creeaza celor mai multi dintre noi, va aduce fara doar si poate oportunitati la fel de exceptionale.

Unul dintre cazuri este cel al Bursei, care prin magnitudinea data de scaderile cu care s-a confruntat in ultimul an si jumatate, a deschis oportunitati pentru obtinerea unor rand

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum 22 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum 2 ore
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 2 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°