•Printr-o campanie initiata de MSF, contraceptivele pot fi ridicate gratuit de la medicul de familie
Pentru ca inca mai exista persoane ce nu cunosc metodele cele mai eficiente de contraceptie si pentru ca avortul este inca o solutie destul de des utilizata, Ministerul Sanatatii si Familiei, cu sprijinul unor organizatii din exterior, a inceput o campanie de distribuire gratuita a contraceptivelor. Incepand cu aceasta luna, anumite categorii sociale vor beneficia gratuit de aceste produse. Contraceptivele, fie ca este vorba de anticonceptionale, de sterilete sau de prezervative, provin dintr-o donatie din partea UNFPA (Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie) si USAID (Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala). Acestea vor fi distribuite gratuit prin intermediul cabinetelor de planificare familiala sau prin medicii de familie. Fondul alocat achizitionarii acestor contraceptive a fost de aproximativ 2 milioane de dolari.
Categoriile sociale care vor beneficia de acest program sunt somerii, elevii si studentii, persoanele membre ale unor familii care beneficiaza de ajutor social, femeile din mediul rural, acestea din urma fiind, de fapt, tinta predilecta a acestui program. Aproape in fiecare localitate din mediul rural exista un medic care distribuie contraceptivele. Daca pana in acest moment in aceasta campanie sunt implicati peste 70 de medici, se intentioneaza ca, pana la sfarsitul acestui an, toti medicii din Iasi si din judet sa fie prinsi in program.
Conform unui studiu legat de sanatatea reproducerii, s-a constatat ca doar 23% dintre femei, si aceeasi proportie la barbati, folosesc metode contraceptive moderne, iar 27% dintre tineri recurg la metodele traditionale.
Tipurile de contraceptive ce vor fi distribuite sunt cele orale combinate: Marvelon, Lo-Femenal, contraceptive orale trifazice: Tri-Regol, contr