Cârciumarii din Centrul Vechi al Capitalei au pierdut meciul cu suporterii greci veniţi la Bucureşti pentru returul barajului de calificare la CM 2014, cu România, "paranghelia" lipsind cu desăvârşire, deşi proprietarii de localuri se pregătiseră asiduu de atacul oaspeţilor.
Cu cinci ore înaintea meciului, peste tot în Centrul Vechi se auzea numai muzică grecească. Pregătire ca la carte. Patronii de pub-uri, restaurante şi berării au dat ordin să se scoată de la naftalină CD-urile cu muzică grecească, la modă cu ani înainte.
Zona era împânzită de afişe care îi îndemnau pe suporterii greci să petreacă. "Meniu" de două beri şi nachos la doar 28 de lei. Un restaurant cu specific italian se reprofilase. Proprietarul a scos o tablă în faţa localului, pe care a scris cu cretă nişte cuvinte în greacă, traduse probabil cu ajutorul Google. Din boxe răsună muzica din "Zorba", dar greci ioc. Doar aproximativ o sută de fani eleni au preferat să iasă la o plimbare scurtă, înfofoliţi cu fulare şi căciuli.
Pe strada Lipscani, în faţa unui pub, senzaţie făcea un "suporter grec", care tot intra în vorbă cu conaţionalii săi. Îmbrăcat în tricoul naţionalei lui Fernado Santos, cu fular la gât, a fost imediat reperat de către numeroasele echipe de jurnalişti de la televiziunile de ştiri. Numai că omul s-a dovedit a fi un angajat al pub-ului respectiv, care îi îndemna pe fanii eleni să intre în local într-o limbă greacă pe care părea să o stăpânească foarte bine. Dialogul se întrerupea brusc atunci când suporterii greci îi răspundeau. Peste o jumătate de oră, omul şi-a încercat norocul, în van însă, îmbrăcat într-un costum tradiţional grecesc.
Câţiva suporteri greci din zonă au preferat o "şaormerie" grecească pe Gabroveni, dar nu neapărat pentru souvlaki sau bifteki, ci pentru că berea se numea Mythos şi nu Ursus. Ceva mişcare era şi într-o tavernă cu specifi