Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste bună pentru brăileni: 2011 vine cu job-uri pentru cei de peste 45 de ani

Publicat in Adevarul, vineri 31 decembrie 2010 ·

Prin proiectul care debutează încă din primele zile ale noului an, AJOFM oferă o nouă şansă celor disponibilizaţi. În premieră, vor fi recalificaţi 115 şomeri din Brăila, cu vârsta de peste 45 ani cărora le este aproape imposibil ca în perioadă de criză să fie angajaţi.

Proiectul, în valoare de 1.278.925 lei, este cofinanaţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Brăila în parteneriat cu Centrul de Consultanţă şi Studii Europene Galaţi îşi propun ca, pe cele 24 de luni, pe care este desfăşurat proiectul, un număr de 400 de persoane disponibilizate din localităţile Brăila, Făurei, Galbenu, Vişani, Jirlău, Însurăţei, Bărăganu, Victoria, Zăvoaia, Ianca, Şuţeşti, Gradiştea şi Mircea Vodă să aibă o nouă calificare şi un nou loc de muncă.

Unii au şi 60 de ani

„Din numărul total, 115 sunt persoane care au peste 45 de ani. În general acestea îşi găsesc mai greu un loc de muncă, angajatorii preferând muncitori mai tineri, chiar dacă au mai puţină experienţă. Avem înscrişi în program chiar persoane care au împlinit 60 de ani şi care de câţiva ani buni nu-şi mai găsesc un loc de muncă. Este vorba de persoane care provin din localităţile unde se desfăşoară proiectul şi pentru care formarea profesională va fi făcută conform specificului şi solicitărilor zonei de unde provin", ne-a declarat Adriana Simona Cârligea, director executiv al AJOFM Brăila.

Centrul de Consultanţă şi Studii Europene Galaţi are o bogată experienţă în reconversia profesională.

„Suntem autorizaţi să desfăşurăm 80 de programe de formare pentru diverse meserii şi ocupaţii. Noi avem în vedere adaptarea permanentă la cerinţele forţei de muncă şi acest lucru ne-a făcut ca în decursul timpului să fim foarte competitivi în domeniu. Sunt convins că toţi cursanţii vor ave

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 7 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°