Republicanii l-au acuzat ieri pe preşedintele american Barack Obama de un atac sistematic contra religiei prin intermediul reformei sale a asigurărilor de sănătate, o dispoziţie a acesteia urmând să oblige asiguratorii să ramburseze cheltuielile de contracepţie.
Într-un discurs virulent în Congres, preşedintele Camerei Reprezentanţilor John Boehner a criticat această nouă reglementare, apreciind că ea "constituie un atac fără echivoc împotriva libertăţii religiose din Statele Unite". El i-a îndemnat pe aleşi să se ridice împotriva acestei dispoziţii, anunţată luna trecută de secretarul Sănătăţii.
Începând din 1 august, noile contracte vor cuprinde aceste dispoziţii. Asiguratorii care, pe baza credinţelor lor religioase, nu vor furniza asigurări pentru contracepţie, vor mai avea un an, până la 1 august 2013, să se conformeze noilor reguli, relatează Mediafax.
Această obligaţie a fost contestată de Conferinţa Episcopilor americani. Cu nouă luni înaintea alegerilor prezidenţiale, republicanii au reluat atacul, părând că vor să-l penalizeze pe preşedinte în rândul alegătorilor catolici.
Senatoarea Kelly Ayotte a declarat că această problemă nu ţine de "dreptul femeilor, ci de libertatea religioasă" în general. "Este un afront împotriva a tot ceea ce apărăm noi ca americani", a subliniat ea.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney a dat asigurări miercuri că Barack Obama este "foarte sensibil la aceste probleme" şi "doreşte să găsească o cale de conciliere".
Sondaje recente au arătat că majoritatea catolicilor, dar şi americanii în general, susţin această nouă legislaţie.