Intr-o jumatare de ora de plimbare prin centrul orasului am descoperit ca majoritatea retelelor wireless pe care laptopul meu le-a detectat ori permiteau accesul oricui, ori erau codate prin WEP, un standard usor de spart. Intr-o jumatare de ora de plimbare prin centrul orasului am descoperit ca majoritatea retelelor wireless pe care laptopul meu le-a detectat ori permiteau accesul oricui, ori erau codate prin WEP, un standard usor de spart, ce tinde incet, incet sa fie inlocuit de mult mai avansatul WPA. Spre exemplu, mergand de la Victoriei pana la Unirii, am detectat 37 de retele wireless, dintre care 19 fara nici un fel de protectie, 13 cu protectie prin WEP si doar 5 cu codare WPA.
Codarea datelor prin WEP este facuta cu ajutorul unui algoritm destul de vechi ce prezinta multe gauri de securitate. Astfel, indiferent de lungimea cheii de codare, o retea securizata prin WEP poate fi sparta. test
Cu aceste date obtinute mi-am construit propria retea wireless standardizata WEP, pentru a vedea exact cat de usor este pentru cineva neautorizat sa patrunda in interiorul ei; si am descoperit ca, daca dispui de programele necesare, nu este chiar atat de dificil, insa poate fi uneori un proces destul de lung.
Am gasit foarte usor un program cu ajutorul caruia poti detecta retele wireless, poti afla pe ce canal transmit acestea, ce fel de criptare folosesc, cati useri sunt conectati in acel moment, IP-rile si adresele MAC, atat ale lor cat si ale router-elor si acces point-urilor, plus volumul de trafic existent. Avand aceste date despre o retea, am pornit la spargerea ei propriu-zisa.
Am folosit un set de programe care captureaza pachetele transmise pe un anumit canal, aceste pachete fiind apoi decodate cu ajutorul unui algoritm matematic. Singura problema o reprezinta faptul ca, pentru a gasi o cheie valida, programul are nevoie de cel putin 1
