A fost o excelentă profesoară de canto, pian şi improvizaţie. A predat în ţară înainte de 1989, iar apoi, în Belgia, a ocupat catedra de jazz vocal de la Brussels Royal Conservatory.

Cristina Vlaşin a avut şansa să fie una dintre elevele Ancăi Parghel şi chiar să cânte împreună cu aceasta. Poetul Gelu Vlaşin, soţul Cristinei, este cel care le-a făcut cunoştinţă celor două interprete de jazz. "Am întâlnit-o pe Anca Parghel în primăvara anului 2007, după un concert pe care îl susţinuse în Green Hours, la Bucureşti", îşi aminteşte Cristina. "Gelu Vlaşin îmi făcuse atunci cunoştinţă cu ea, am făcut poze şi a rămas să o sun şi să stabilim o întâlnire la ea acasă. Deşi o ascultasem înainte, m-a frapat naturaleţea cu care cânta, felul ei de a fi pe scenă. Îţi lăsa impresia că ceea ce reuşeşte ea să facă e atât de simplu şi că şi tu poţi să faci, şi tu poţi cânta la fel." Cum Anca şi Cristina se simţeau pe aceeaşi lungime de undă, prietenia s-a înnodat repede. La fel şi colaborarea. "Nu era greu să o îndrăgeşti din tot sufletul pe Anca Parghel, să te lipeşti de ea şi să nu-ţi mai vină să-i dai drumul. Era plină de viaţă, zâmbea şi râdea încontinuu. Te molipsea cu buna ei dispoziţie. De fiecare dată când mergeam la ea acasă mă simţeam într-o altă lume." Relaţia lor a fost una extrem de preţioasă pentru Cristina Vlaşin. Raporturile profesoară-elevă erau libere, creative, substanţiale: "A fost un muzician de o complexitate desăvârşită, de la care am învăţat în câteva luni mai mult decât am învăţat în şcoală. Era dedicată complet muzicii. Avea un ambitus vocal impresionant. Vocea ei îmi amintea atât de Ella Fitzgerald, cât şi de Nina Simone. De la concertele Ancăi Parghel nu-ţi mai venea să pleci. Te capta cu totul, te transpunea într-o altă dimensiune prin vocea şi interpretarea ei. Cântam tot timpul împreună, ne jucam. Făceam improvizaţie pe diverse teme. Ch