A fost clasic încă din timpul vieţii şi dintotdeauna. Studenţi fiind, coboram după orele de actorie în întunericul sălii de la Podul Izvor, unde se juca acel uluitor spectacol "Cum vă place?" de Shakespeare. Veneam la fiecare spectacol precum călugării la slujba de seară, nu puteam lipsi. Spectacolul acela ne-a format pe noi, actorii, dar şi pe strălucitorii regizori care veneau din urmă: Pintilie, Penciulescu, Esrig, toţi. Spuneam atunci şi toţi mereu spuneam că Liviu Ciulei e un spirit renascentist, vizionar, că e cel mai mare, cel mai demn, cel mai puternic regizor. Fiecare spectacol următor urca pe scara înaltă şi era un spectacol de demnitate obnţinută prin teatru şi pentru teatru.
Mulţi regizori deschid porţi, uşi, dar puţini sunt aceia care au puterea să te cheme înăuntru pe tine spectator ca să te găseşti, să te regăseşti, să nu fii singur, să-şi examinezi comportamentul, să te afli pe tine cel adevărat să-ţi înţelegi faptele conştiinţei. Asta au fost, pentru noi toţi, spectacolele semnate Liviu Ciulei. Sufletul a vibrat la "Leonce şi Lena", "Elisabeta", "Un tramvai numit dorinţă". Sufletul meu a devenit un receptor subtil şi rafinat.
La aceste spectacole deveneam ubicuă, plângeam în sală şi mă zvârcoleam pe scenă, simţeam dimensiunea tulburătoare. O ascultam cu ochii şi inima. Eseuri despre condiţia umană, despre timpul cel trecător, despre noi, despre el, Liviu Ciulei. Spectacolul cu "Furtuna" lui Shakespeare a fost cel mai puternic edificiu teatral într-un peisaj cu mari spectacole semnate de mari regizori. Era o interpretare înfiorată a realităţii crunte pe care o trăiam atunci şi acum am uitat-o. Cum am mai uitat-o noi! Spectacolul cu "Furtuna" a fost inima lui Danko scoasă din mlaştina urât mirositoare şi să ne lumineze paşii. Acum, la acest ceas dureros, gândesc la acele magnifice spectacole semnate Liviu Ciulei, şi cred că ele sunt m
