CASCADORUL MARIAN CHIRVASE – Punct şi de la capăt
Agonie şi extaz, cioburi şi flăcări. Marian Chirvase, unul dintre cei mai cunoscuţi cascadori români, vorbeşte despre o meserie cu o aură misterioasă, pe care nu o poate face oricine. De ce cascadoria poate fi chemare sau doză de nebunie? CASCADORUL MARIAN CHIRVASE – Punct şi de la capăt
Meseria de cascador are o aură de mister. Oricît ar fi de epuizat fizic, oricît de adîncă ar fi în el oboseala, în clipa în care cascadorul aude “Acţiune! Motor!” se înviorează brusc şi este gata să înfrunte orice.
Majoritatea cascadorilor sînt foşti sportivi intraţi în legendă, care au pătruns în lumea cinematografiei înnobilînd-o. Se spune despre cascadori că au un îndemn lăuntric, o chemare sau o doză de nebunie. Exemplul cel mai elocvent este Marian Chirvase, unul dintre cei mai cunoscuţi cascadori români, care la 6 iunie a împlinit 51 de ani.
PRIMII PAŞI. La 9 ani începea să practice hochei. A cîştigat, a şi pierdut, a suferit, dar s-a şi bucurat. În 1976 cucerea cu echipa naţională de juniori a României titlul de campion european, care a coincis cu intrarea în grupa A a hocheiului mondial. “Un meci de hochei reprezintă pentru mine un spectacol infinit mai bogat în sensuri şi care te obligă să te gîndeşti şi să simţi neobişnuit”, spune cunoscutul cascador.
VOCAŢIE. “Cînd am început să practic hochei am fost fericit”, povesteşte Marian Chirvase. “Îmi plăcea nebunia alunecării pe gheaţă, dar şi bătăile care se iscau între adversari. Au început cantonamentele, meciurile şi deplasările. Farsele şi peripeţiile din acea perioadă ar umple un roman întreg şi ar mai fi loc pentru o urmare. Antrenamentul era dur, la fel ca şi sportul respectiv, dar era singura metodă prin care un caracter putea fi călit şi modelat exemplar. La fel şi disciplina. Dacă nu ai modele
