N-am scris nimic despre acest Sima. Şi nici n-o să mai scriu în afara acestui articol scurt, dar, cred, necesar.
În viu, m-am intersectat cu personajul Sima o singură dată. Mi l-a adus Mircea Dinescu, pe nepusă masă. În 6-7 minute, vorbind continuu, îmi dădea pur şi simplu indicaţii preţioase despre cum trebuie făcut un ziar (era momentul creării ziarului Gândul). Debita platitudini şi gogoşi, cu un aer de superdecident în politica mondială, Trilaterala sau Grupul Bilderberg erau nişte comitete de bloc pe lângă el.
M-am ridicat, l-am întrebat pe Dinescu de ce trebuie să vorbesc cu acest ipochimen megaloman şi m-am topit în peisaj.
Ulterior, ipochimenul megaloman m-a sunat ca să-mi spună că el o să dea publicităţii "conturile pe care le are în Elveţia colegul matale Bogdan Chirieac". "Şi de ce mă suni pe mine, domle, nu poţi să le dai direct şi să să mă laşi dracului în pace?!" i-am replicat. Nu s-a descurajat, m-a mai sunat de 2-3 ori, repetând ca un robot bolnav aceeaşi ameninţare.
Finalmente, omul a emis într-un interviu pe net o "dezvăluire" absolut minunată cu privire la subsemnatul: că am fost cumpărat de SO Vântu fără să-mi dau seama! Asta după ce-şi livrase cititorilor povestea de dragoste cu Securitatea.
Am deci doar două întrebări de pus: cum trebuie numiţi inşii care nu numai că îl bagă în seamă, dar îi dau şi o căruţă de bani pe mână lui C. Sima, ca să-i înmulţească, aidoma unui FNI pentru bogaţi? Cum trebuie numiţi autointitulaţii "jurnalişti" care îi oferă de zile în şir o scenă acestui exemplar de Vântu avortat, pe care exhibiţia publică îl excită chiar mai mult decât banii?
N-am scris nimic despre acest Sima. Şi nici n-o să mai scriu în afara acestui articol scurt, dar, cred, necesar.
În viu, m-am intersectat cu personajul Sima o singură dată. Mi l-a adus Mircea Dinescu, pe nepusă masă. În 6-7 minute, vor
