Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIMP LIBER: Sfârşit de săptămână la teatru

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

Instituţiile de cultură din regiune au pregătit spectacole pentru gusturile tuturor. Cei care încă mai savurează spectacole de teatru vor putea include în programul lor şi piesele ce se vor juca pe scenele din Vestul ţării.

Timişorenii care nu au apucat să vadă „Offside” sunt aşteptaţi la Teatrul Naţional, astăzi, la ora 19.00, în Sala Studio 5. Spectacolul aduce în faţa publicului sentimente profunde care declanşează situaţii tragice, comice, dar şi sensibile.

Pe scenă vor urca Luminiţa Tulgara şi Ioan Strugari. „Misterioasa pariziancă” este programat a avea loc în 5 şi 6 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul de Artă din Deva. Piesa tratează dificultatea formării unui cuplu, dar şi relaţia adevăr -minciună. Într-unul dintre rolurile principale ale piesei joacă Laura Vasiliu, cunoscută din „Patru luni, trei săptămâni şi două zile”. Alături de ea, în faţa publicului va fi şi Adrian Anghel, actor care a jucat în producţii cinematografice ca „Un pas înainte” sau „California dreamin`”.

Relaxare de duminică

„Cântecul lebedei”, în maniera regizorului Mihai Măniuţiu, va fi jucat duminică de la ora 19.00, în sala mare a teatrului din Arad. Piesa dă ocazia fiecărui actor să joace rolul principal şi începe cu un spectacol non-verbal de 30 de minute. În „Cântecul lebedei” se vor folosi 80 de costume şi un decor complex. Cea de-a şaptea premieră a stagiunii teatrului orădean are loc duminică, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, la ora 19.00.

Piesa „La Grande Magia” ilustrează povestea unui adulter. Un magician prezintă o scamatorie prin care Marta, soţia lui Calogero di Spelta, dispare fără urmă. În realitate, ea fuge cu iubitul, protejată de trucul magicianului. Micuţii din Reşiţa au ocazia să vadă „Mica Sirenă” la Teatrul de „Vest”, duminică, 6 februarie, de la ora 11.00.

Show cu oamen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 17 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 3 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 3 ore
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°