Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revelion pe pârtiile din staţiunile montane din Bihor și Alba, cu zăpadă puţină

Publicat in Adevarul, joi 30 decembrie 2010 ·

Staţiunile montane îşi aşteaptă turiştii, chiar dacă zăpada nu este tocmai bună pentru sporturile de iarnă. Orădenii care vor să petreacă sărbătorile la munte pot alege Boga, Stâna de Vale, dar şi Vârtopul, unde este o pârtie nouă de schi.

Zăpada este suficient de mare încât să dea bătăi de cap şoferilor care vor să urce la munte, însă nu suficientă pentru o zi perfectă de schi. La Arieşeni, stratul de zăpadă nu atingea ieri 20 de centimetri. Cu toate astea, turiştii care au ales să petreacă Revelionul în staţiunea de la limita judeţului Bihor au început să schieze. Proprietarii de pensiuni au făcut tot posibilul să atragă turiştii, în ciuda crizei lipsei zăpezii.

„Sunt turişti, inclusiv pe pârtie. Unii schiază, alţii se bronzează. Numărul lor este însă mult mai mic faţă de anul trecut”, a declarat Vladimir Todea, administratorul pârtiei din Arieşeni. „Nu e cum aş fi vrut, dar e mai mult decât nimic. Sper că va ninge zilele următoare să putem schia mai bine”, a spus Cristi Marcu, de 35 de ani.

Pârtia nouă din Vârtop

Nouă pârtie construită în acest an, la Vârtop, a fost pusă în funcţiune abia joi. „Deocamdată nu avem suficientă zăpadă pentru a se schia, însă au fost anunţate ninsori”, a declarat Ioan Sârghie, primarul din Nucet. Orădenii care vor să meargă de Revelion la Arieşeni trebuie să ştie că preţurile pentru cazare şi servicii sunt aceleaşi cu cele de iarna trecută. Pe pârtia mare, o urcare cu teleschiul costă 3 lei pentru copiii până la 14 ani şi 5 lei pentru adulţi. Pentru pârtia mică o urcare costă 2 lei, respective un leu pentru copii. La Vârtop, o urcare cu telescaunul costă 7 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii. Cei care au mers la munte pot alege să facă plimbări cu ATV-ul. O plimbare de o oră costă 100 de lei, iar una de cinci ore 350 de lei.

Preţuri la cazare la Vârtop şi Arieşeni

La o pensiune de dou

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 23 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 36 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 28 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 37 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°