În general, televiziunea nu e astăzi decât o capcană care i se întinde telespectatorului. Eşti ademenit într-un loc care pare plin de delicii, pentru ca, odată ajuns acolo, să fii transformat încet-încet într-o marionetă care răspunde la diferite comenzi. Comenzi ce servesc interesele politice sau comerciale ale unor indivizi bine poziţionaţi şi care acţionează butoanele.

Acum câţiva ani, într-un acces de sinceritate care apoi a stârnit nenumărate valuri, fostul director general al canalului francez TF1, Patrick Le Lay, a făcut nişte declaraţii ce spun foarte mult despre filosofia oamenilor de televiziune: „Din perspectiva de business, să fim realişti: la bază, meseria canalului TF1 este de a ajuta Coca-Cola, de exemplu, să-şi vândă produsul. Pentru ca un mesaj publicitar să fie perceput, creierul telespectatorului trebuie să fie disponibil. Scopul emisiunilor noastre este să-l facă disponibil, cu alte cuvinte să-l distreze, să-l relaxeze, să-l pregătească în pauza dintre două mesaje. Noi vindem companiei Coca-Cola timpul creierului uman disponibil." Sună cinic, dar Patrick Le Lay trebuie măcar felicitat pentru sinceritate. De fapt, gestul lui, dacă ar fi să-l judecăm din perspective morale, sună mai degrabă a laşitate: plecase de la conducerea TF1 şi a găsit de cuviinţă să arunce în urmă o bombă.

Credeţi însă că oamenii de televiziune au suferit vreo pierdere în urma acestei explozii? Nici gând! De fapt, n-a explodat nimic, pentru că publicul nici nu s-a sinchisit de astfel de declaraţii.Ţin minte că, tot acum câţiva ani, un ziar italian a dezvăluit cu surle şi trâmbiţe că un popular reality-show din Peninsulă nu avea nimic real în el şi că totul era montat după un scenariu cu actori de mâna a patra (deci necunoscuţi).

Toată lumea se aştepta ca audienţa reality-show-ului, dovedit ca o minciună sfruntată, să scadă simţitor. Numai că nu s-a întâ