Adrian Mititelu a câştigat procesul intentat municipalităţii din Bănie, acela de a folosi din nou stadionul Ion Oblemenco. Tribunalul Dolj a dat dreptate clubului FC Universitatea Craiova, echipă care fusese exilată abuziv în această vară de pe centralul din Craiova, la ordinele edilului Olguţa Vasilescu.
Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de avocaţii municipalităţii, însă până atunci, Ştiinţa lui Adrian Mititelu va evolua pe Ion Oblemenco partida contra liderului Gloria Bistriţa. “S-a făcut în sfârşit dreptate”, a afirmat exuberant la Radio GSP, Adrian Mititelu.
În sala de judecată a Tribunalului Dolj au fost prezenţi, alături de Adrian Mititelu şi preşedintele Marcel Iancu, şi mai mulţi jucători ai lui Nicolo Napoli. Dată afară de Olguţa Vasilescu în această vară, echipa lui Adrian Mititelu a jucat meciurile de pe teren propriu din startul ligii secunde la Turnu Severin şi la Roşiorii de Vede, în Teleorman. Ultima locaţie a fost aleasă după ce Federaţia Română de Fotbal a decis ca, în urma petardelor aruncate de suporterii olteni la meciul de Cupă cu Petrolul, să suspende arena din Severin pentru două etape.
Adrian Mititelu a câştigat procesul intentat municipalităţii din Bănie, acela de a folosi din nou stadionul Ion Oblemenco. Tribunalul Dolj a dat dreptate clubului FC Universitatea Craiova, echipă care fusese exilată abuziv în această vară de pe centralul din Craiova, la ordinele edilului Olguţa Vasilescu.
Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de avocaţii municipalităţii, însă până atunci, Ştiinţa lui Adrian Mititelu va evolua pe Ion Oblemenco partida contra liderului Gloria Bistriţa. “S-a făcut în sfârşit dreptate”, a afirmat exuberant la Radio GSP, Adrian Mititelu.
În sala de judecată a Tribunalului Dolj au fost prezenţi, alături de Adrian Mititelu şi preşedintele Marcel Iancu