Expoziţia omagială Viorel Mărginean deschisă la Academia de Studii Economice din Piaţa Romană se înscrie între cele mai solare dintre întâlnirile semnificative care au dat parcă şi primăverii start pentru exploziile-înfloriri de ram, ca-ntr-o beţie de culoare şi miresme, cântul de păsări, zborul. La vernisajul expoziţiei a glăsuit Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, făcând o incursiune prin universul estetic, plasându-l pe artistul Viorel Mărginean în loc de înaltă vizibilitate în peisajul artistic contemporan şi amintind în treacăt cum că de când acesta fiinţează sub soare vor fi tre Publicitate cut nişte ani. Câţi? Mult prea puţini raportaţi la infinitul în care se înscrie ars longa. Un public, cum rar se mai adună la evenimentele de gen din timpul nostru grăbit foarte, a marcat cu prezenţa încărcătura de semnificaţii şi sensuri pe care expoziţia maestrului o re­prezintă. Toată floarea intelectualităţii bucureş­tene, din toate ramurile „codrului gândirii şi al simţirii“, a înflorit odată mai mult în prima zi de adevărată primăvară a acestui an, amestecându-şi grai, şi privire, şi zâmbet de bucurie, şi gând, în regala hlamidă a păunilor veghetori la linişti din pânzele ca nişte colivii de mireasmă de pădure expuse vederii noastre, în subţirimea plopului „cu umbra încă rară“ plin de păsări care învaţă soarele cum trebuie s-apună după o zi cum „nu fu alta mai frumoasă“ în vremea noastră prea de tot săracă în bucurii, mereu însetată de frumos. Sala Cecilia Cuţescu-Stork (etaj I, Palatul ASE, clădirea veche) şi etajul al doilea de aici găzduiesc (ca pentru un popas al luminii în aşteptarea Marii Învieri) tablourile monumentale (indiferent de dimensiunea lor) ale unui pictor de o originalitate cu totul aparte în arta românească, un pictor pentru care poveştile lumii se (des)fac luând forma măiastrelor, a