Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poftiţi de luaţi „telemea proaspătă”. Vă bagă garantat în spital!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 8 mai 2010 ·

15 braşoveni care au mâncat telemea de la piaţă s-au prezentat la Boli Infecţioase cu simptome de toxinfecţie. Nouă sunt internaţi. Cazul se află în atenţia CJPC şi DSP, iar dacă brânza este într-adevăr contaminată, producătorul riscă o amendă de 30.000 de lei

15 braşoveni au mâncat brânză telemea din piaţa Astra şi au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase cu suspiciuni de toxinfecţie alimentară. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, Mădălina Siminea, o persoană s-a prezentat la spital din 4 mai, iar ceilalţi 14 au ajuns în 6 mai. „Toţi cei 15 braşoveni au spus că au cumpărat brânză de la acelaşi producător, din piaţa Astra. Toţi au ajuns la spital cu simptomatologie digestivă, la care s-a ridicat suspiciunea de toxinfecţie alimentară. Aveau colici abdominale, stare generală alterată, greaţă, vărsături, scaune apoase. Din cei 15, nouă au rămas internaţi, restul refuzând internarea. Cei internaţi urmează tratament specific şi evoluţia lor este favorabilă. Pacienţii au vârste între 8 şi 77 de ani”, a explicat Mădălina Siminea. De asemenea, aceasta a precizat că s-au recoltat probe de la pacienţi, pentru a se şti exact diagnosticul, iar rezultatele vor veni în următoarele zile.

„Delicatesă”: brânză cu aromă de… cuvertură

Inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) au primit reclamaţii de la consumatori despre brânza din hala din piaţa Astra, astfel că s-a dispus efectuarea unui control, potrivit lui Ionuţ Spătaru, directorul CJPC Braşov. „Am avut reclamaţii împotriva acestui producător. Persoanele spuneau că au cumpărat brânză, iar după ce au mâncat-o, au început să aibă stări de greaţă şi vărsături. Am dispus control la producătorul respectiv, am luat probe de la acesta şi alţi doi producători. Probele au fost trimise către laboratorul Direcţiei Sanitar Veterinare. Dacă se c

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°