Medicii, unităţile sanitare, dar şi cele sociale pot accesa fonduri europene care ajung şi până la 25 de milioane de euro pe un proiect, a declarat marţi cercetătorul ştiinţific dr ing. Camelia Petrescu. Afirmaţia a fost făcută la cea de-a V-a Conferinţă Naţională de Patologie Ginecologică, în prezent în desfăşurare la Târgu-Mureş.
Camelia Petrescu a prezentat axele din Programul Operaţional Regional (POR), precum şi din Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) prin care şi cei care lucrează în domeniul medical, de la cabinete individuale la spitale sau unităţi sociale, pot accesa fonduri şi care activităţi sunt eligibile la finanţare.
"Am fost invitată pentru a prezenta programele care finanţează proiecte în domeniul sănătăţii. Am prezentat un program de instruire profesională pentru dezvoltarea resurselor umane. Pentru programele care finanţează partea socială, medicală şi de sănătate există fonduri care pot fi accesate de autorităţile locale, de unităţile spitaliceşti sau de entităţile juridice mici, de IMM-uri. Aceste programe pot fi accesate de aceste entităţi, dar pot fi accesate şi de ONG-uri", a arătat Camelia Petrescu.
"Aceste programe pot fi accesate cu uşurinţă, iar prin acestea pot fi achiziţionate echipamente, pot fi finanţate utilităţi, IT, până la cheltuieli conexe şi de personal", a mai afirmat Petrescu.
"Trebuie să învăţăm şi noi, românii, să lucrăm pe proiecte, dar nu ca angajaţi. Deocamdată nu se lucrează pe proiecte (...) Valorile sunt măreţe, un proiect poate ajunge la 20-25 de milioane de euro", a subliniat Camelia Petrescu.
Medicii, unităţile sanitare, dar şi cele sociale pot accesa fonduri europene care ajung şi până la 25 de milioane de euro pe un proiect, a declarat marţi cercetătorul ştiinţific dr ing. Camelia Petrescu. Afirmaţia a fost făcută la cea de-a V-a