Unul dintre cei mai importanţi comparatişti români, conferenţiar universitar doctor Cornel Mihai Ionescu, a murit pe 16 februarie, fiind înmormântat astăzi la Cimitirul Andronache din Bucureşti. A predat la Facultăţile de Litere, catedra de Literatură comparată, şi Filosofie ale Universităţii din Bucureşti.
Cornel Mihai Ionescu , CMI, cum i-au spus generaţii întregi de studeţi, s-a născut la 11 februarie 1941, la Bucureşti, într-o familie de intelectuali, înrudită cu Vasile Voiculescu. A absolvit Facultatea de Limbi stăine din bucureşti, secţia italiană-spaniolă, aleasă, după cum el însuşi spunea într-un interviu, “prin excludere”. “Am exclus (din cauza dosarului meu „fetid” – cum l-a calificat un cadru cultural), studiul oficial al pianului (printre competitori se aflau doamne, „domnişoare” din protipendada „roşie”) şi „filozofia” (pentru că „nu aveam vocaţie pentru profesia de „propagandist de partid”, cum i-a comunicat T. Vianu tatălui meu)”, spunea Cornel Mihai Ionescu, într-un interviu de acum un an, publicat de oglindanet.ro. În 1958, tatăl său a fost arestat de autorităţile comuniste,moment care i-a marcat adolescenţa. După absolvirea facultăţii însă, nefiind membru de partid, nu a putut depăşi gradul de asistent universitar până în 1990, când i s-a propus un curs de hermeneutică la facultatea de Filosofie.
A fost pensionat în 2006, însă a continuat să predea la Universitatea creştină “Dimitrie Cantemir”.
A scris Generaţia lui Neptun (1967), Palimpseste (1979), Lorrain (1983), Cercul lui Hermes (1998). A tradus Ugo Foscolo, Ultimele scrisori ale lui Jacopo Ortis (1966), Dino Buzzati, Marele portret (1969), Umberto Eco, Opera deschisă (1969), G. Della Volpe, Critica gustului (1975); Jaques Derrida, Diseminarea (1997. Din anul 1996, a coordonat colecţia de filosofie contemporană, Mentor, a Editurii Univers Enciclopedic.
Unul d
