Decizia Coreei de Nord de a închide complexul industrial Kaesong a alimentat speculaţiile potrivit cărora urmează ca liderul de la Phenian să îşi pună în aplicare ameninţările.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că un conflict în zonă ar provoca pagube mai mari decât dezastrul nuclear de la Cernobâl, din 1986.
„Nu voi face un secret din asta, suntem îngrijoraţi, deoarece suntem vecini“, a declarat el, potrivit agenţiei Reuters.
„Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva, Cernobâlul – despre care ştim cu toţii destule – ar părea un basm pe lângă asta. Există o asemenea ameninţare sau nu? Cred că există. I-aş ruga pe toţi să se calmeze şi să înceapă să rezolve problemele care s-au adunat de mulţi ani la masa negocierilor“.
Un oficial nord-coreean, citat de Reuters, a declarat că autorităţile vor retrage muncitorii din complexul Kaesong.
Autorităţile nord-coreene au avertizat, de asemenea, ambasadele de la Pyongyang că nu vor mai putea garanta securitatea diplomaţilor străini, începând de miercuri – asta după ce au afirmat că un conflict între Statele Unite şi Coreea de Nord este inevitabil.