Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis, ieri, o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu în care îi solicită să ceară parlamentului reexaminarea legii privind respingerea Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis, ieri, o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu în care îi solicită să ceară parlamentului reexaminarea legii privind respingerea ordonanţei prin care se constituie Departamentul Naţional Anticorupţie. "Având în vedere importanţa deosebită a acestei reglementări, vă rog să analizaţi posibilitatea de a cere parlamentului reexaminarea acestei legi, în conformitate cu prerogativele ce vă revin potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţia României", îi scrie Tăriceanu lui Băsescu. Premierul mai menţionează că ordonanţa prin care vechiul PNA, rebotezat DNA, este trecut ca o direcţie în cadrul Parchetului General asigură un cadru legal de funcţionare noului organism, dându-i posibilitatea combaterii corupţiei la nivel înalt şi inclusiv pe cea săvârşită de parlamentari.
Partidele, chemate la Cotroceni să discute soarta DNA
Preşedintele Traian Băsescu a invitat, ieri, toate partidele parlamentare la consultări pe tema Ordonanţei de Urgenţă 134/2005 privind Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA). Iniţiativa sa vine la doar o zi după ce Senatul a respins această ordonanţă. Întrucât Senatul este camera decizională, dacă preşedintele va promulga legea de respingere a acestei ordonanţe, DNA va fi, practic, desfiinţat. Consultările dintre şeful statului şi partidele parlamentare ar urma să înceapă joi, 16 februarie, când sunt aşteptaţi la Cotroceni reprezentanţii PRM, PSD, PC, precum şi ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Vineri, 17 februarie, vor veni la Palatul Cotroceni liderii UDMR, PNL şi PD. Comunicatul Administraţiei Prezidenţiale mai precizează că se vor discuta şi priorităţile legislative care ar urma să fie adopta