Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai aşteptat copil din Marea Britanie: Jurnaliştii se adună deja în faţa maternităţii unde va naşte ducesa Catherine. Ce pariuri se fac despre bebeluş

Publicat in Mediafax, marți 2 iulie 2013 ·

Cameramanii şi fotografii au început deja să îşi caute locuri cât mai bune în faţa maternităţii unde va naşte ducesa Catherine, soţia prinţului William, în timp ce, la casele de pariuri, admiratorii tânărului cuplu regal încearcă să ghicească sexul, greutatea şi numele copilului.

Cel mai aşteptat copil din Marea Britanie ar trebui să se nască la jumătatea lunii iulie, dar presa se grăbeşte să găsească un loc cât mai bun pentru a relata evenimentul, în faţa spitalului St. Mary din Londra, unde va naşte ducesa Catherine. Această zarvă mediatică este cauzată şi de faptul că pe reţelele de socializare circulă zvonul potrivit căruia micul moştenitor al tronului Marii Britanii se va naşte mai devreme decât a fost anunţat. Cei care au făcut pariuri la data naşterii prinţului William şi-au amintit că acesta a venit pe lume cu zece zile înainte de termenul anunţat oficial de prinţesa Diana - 1 iulie 1982.

Sosirea primei echipe de televiziune, luni dimineaţă, a creat o adevărată frenezie media: în cursul zilei, spaţiul a fost umplut de zeci de fotografi şi camaramani, care au încercat cu ajutorul trepiedelor să îşi delimiteze un teritoriu necesar desfăşurării în timpul evenimentelor.

Prevăzând efervescenţa mediatică, reprezentanţii palatului Buckingham au sfătuit jurnaliştii să fie reţinuţi, pentru ca "activitatea spitalului să nu fie tulburată". Kate a avut o ultimă apariţie publică la jumătatea lui iunie, la aniversarea reginei Elizabeth, la Londra, iar în prezent se odihneşte departe de ochii curioşilor.

Kate, în vârstă de 31 de ani, va naşte la spitalul St. Mary, unde s-au născut prinţii William şi Harry. Indiferent dacă va fi fată sau băiat, copilul este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.

Admiratorii cuplului regal deja pun pariuri referitor la numele copilului. Printre acestea se numără Alexandra, Diana, Georg

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 36 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 21 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°