Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bisericile fortificate şi zacusca parfumată

Publicat in Jurnalul, joi 3 iunie 2010 ·

Câţiva jurnalişti din Luxembourg au fost invitaţi de un ONG românesc să cunoască o parte din Transilvania. A fost un tur de forţă, în trei zile, pe un timp neprietenos. După circuitul cultural, s-au spus multe. Unele, printre dinţi, dar cu eleganţă, dar ceva ce nimeni nu a contestat şi probabil nu o va face niciodată este un lucru: mâncarea tradiţională salvează turismul românesc.

Dacă până acum nu erau gurmanzi, de-acum înainte probabil vor deveni, pentru că nimeni nu a rezistat în faţa ciorbelor ardeleneşti, a zacuştei cu sau fără ciuperci, a brânzei de burduf sau în coajă de brad, a caşului, caşcavalului afumat, a gemurilor de rabarbăr, de coacăze, udate cu pălincă şi vin. Şi-apoi, când stomacul e plin, şi perspectivele sunt mai frumoase.

Unii dintre ei au spus că s-ar mai întoarce în locurile vizitate, alţii n-ar mai încerca experienţa. Pentru orăşenii neobişnuiţi cu veritabila noastră viaţă la ţară, călătoria până-n fundu' curţii, la wc-ul din lemn al lui tanti Simioana, care şi-a tapetat cabina tronului cu zâmbetul lui Băse', poate că nu a fost cel mai fericit moment. Dar oamenii au văzut cu ochii lor cum ţăranii noştri se gospodăresc singuri şi îşi valorifică aşa cum pot produsele.

Aşadar, între 19 şi 21 mai, s-au dat lecţii de cunoaştere a culturii şi turismului românesc. Totul a pornit de la un program - "Itinerarii Culturale ale Consiliului Europei" - şi de la acordul bilateral care s-a semnat între Marele Ducat de Luxembourg şi România, program în cadrul căruia s-a inaugurat la Sibiu, la 19 mai a.c., primul centru de resurse al Institutului European pentru Itinerarii Culturale, pentru Europa de Sud-Est.

A fost ziua în care s-au strâns în capitala culturală a României (Sibiul) multe personalităţi: ministrul Culturii al Marelui Ducat de Luxembourg, primarul Sibiului, preşedintele Institutului European pentru It

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 52 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 56 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 27 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°