Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazprom va returna cinci miliarde de dolari clienţilor

Publicat in Adevarul, marți 12 februarie 2013 ·

Compania naţională de gaze a Rusiei a pus deoparte 4,7 miliarde de dolari pentru clienţii din Europa, bani pe care îi va rambursa după ce va renegocia contractele cu aceştia şi va reduce preţurile pe care le aplică.

Decizia a fost anunţată de oficialii companiei controlată de Kremlin, în contextul în care tensiunile cu aproape toţi consumatorii săi din Europa se intensifică, iar Gazprom este acuzată tot mai des de practici echivalente cu monopol. Pentru ruşi, piaţa din Europa îi generează aproximativ 60% din veniturile obţinute din vânzarea de gaze naturale.

REDUCEREA TARIFELOR CONSOLIDEAZĂ AFACERILE

Gazprom a început astfel să renegocieze contractele cu mulţi dintre clienţii europeni, mai ales ca urmare a crizei economice, a eforturilor iniţiate de capitalele UE pentru eficientizarea energetică şi a competiţiei făcută de producătorii de gaze naturale lichefiate. Oficialii Gazprom au anunţat că vor rambursa clienţilor 2,7 miliarde de dolari, sumă aferentă anului 2012, cu toate că provizioanele făcute în acest sens se ridicau la 4,4 miliarde de dolari.

Însă renegocierea în jos a preţurilor pentru principalii consumatori europeni nu vor însemna şubrezirea afacerilor Gazprom în Europa. Analiştii sunt de părere că, după ce ruşii au reuşit să ajungă la o înţelegere cu PGNiG, compania care deţine monopolul asupra pieţei de gaze naturale din Polonia, Gazprom îşi va recăpăta cota de 25% din piaţa europeană. Totodată, compania îşi va atinge astfel şi ţinta de a-şi majora cu 10% exporturile către piaţa europeană în 2013, acestea urmând să ajungă astfel la 152 de miliarde de metri cubi.

Gazprom şi-ar putea reduce preţurile pentru consumatorii europeni astfel încât tarifele să ajungă la un nivel comparabil cu cel al pieţei spot (la vedere). În plus, mişcarea ar putea fi una strategică pentru compania rusă, care s-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 29 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum 42 minute
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Tragedie, în prima zi de Paște, pe DN14. „A pătruns pe calea ferată și a fost lovit de un tren” FOTO

Adevarul acum o ora
Un accident feroviar mortal s-a produs duminică dimineața, 5 mai 2024, pe DN 14, în județul Sibiu, unde o mașină a fost lovită în plin de un tren. Șoferul, un bărbat de 38 de ani din județul Alba, a murit pe loc.

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°