Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciorbea: PNŢCD este deschis unor negocieri atât cu USL, cât şi cu Mişcarea Populară

Publicat in Gandul, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

Liderul PNŢCD Victor Ciorbea a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că partidul pe care îl reprezintă este deschis "unor discuţii preliminare şi apoi negocieri" atât cu USL, cât şi cu noua forţă politică care ar urma să se înfiinţeze, Mişcarea Populară.

Victor Ciorbea le-a transmis membrilor PNŢCD din Alba prezenţi la o întâlnire că partidul nu mai poate rămâne în afara Parlamentului, iar pentru acest lucru ar putea fi nevoie să facă o alianţă politică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat apoi, într-o conferinţă de presă, cu ce partide negociază PNŢCD pentru o eventuală alianţă politică, Ciorbea a răspuns că formaţiunea pe care o reprezintă este deschisă "unor discuţii preliminare şi apoi negocieri" atât cu USL, cât şi cu Mişcarea Populară.

"Noi suntem deschişi unor negocieri, unor discuţii preliminare şi apoi negocieri şi cu ceea ce, mă rog, se vrea să fie Mişcarea Populară, dar am spus foarte clar că dacă în ea vor introduce nuanţe de genul PRM sau altele similare nu avem ce discuta, după cum suntem deschişi şi spre USL şi am avut şi avem contacte şi cu USL, mai ales că din Uniune face parte PNL, care a fost un partener tradiţional şi în lupta anticomunistă, dar şi după decembrie 1989 în cadrul Convenţiei, la guvernare etc. M-a surprins un pic reacţia domnului Crin Antonescu, preşedintele liberalilor, care a spus că dacă noi nu am luat până acum o hotărâre nu avem decât să rămânem cu Mişcarea Populară în braţe sau cu PDL în braţe. Asta e interpretarea dânsului, îl înţeleg, însă nu putem să luăm o decizie fără să purtăm nişte discuţii preliminare şi să avem nişte negocieri, iar decizia va fi luată fie într-un Comitet Naţional foarte lărgit, fie în cadrul unui congres extraordinar consacrat unui asemenea eveniment", a spus Victor Ciorbea.

Întrebat dacă declaraţia sa înseamnă că PNŢCD nu exclude o alianţă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 43 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum o ora
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Suspiciune de malpraxis în cazul unui medic din Craiova: o femeie a murit după o explorare endoscopică

HotNews acum 22 minute
​Poliţiştii efectuează cercetări într-un caz în care există suspiciuni de malpraxis după ce o femeie de 52 de ani din municipiul Caracal din judeţul Olt ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°