Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pantilimon, îngerul păzitor al timişorenilor

Publicat in Gandul, duminică 12 aprilie 2009 ·

Portarul lui Poli a apărat o lovitură de la 11 metri

Antrenorul echipei FC Timişoara, Gavril Balint, spune că portarul Costel Pantilimon, care a apărat un penalti în prelungirile primei reprize ale meciului cu Universitatea Craiova, a fost un adevărat înger păzitor pentru echipa bănăţeană. “În primul rând, vreau să-i felicit pe spectatori, pentru că au creat cea mai frumoasă atmosferă pe care am simţit-o vreodată ca antrenor. Practic, ei au fost cei care ne-au împins de la spate. Mă bucur că am reuşit să le blocăm acţiunile Craiovei, Pantilimon a fost un înger păzitor. Victoria noastră este meritată, ne-am creat mai multe ocazii de gol. A fost greu, era cald, iar publicul ne-a împins de la spate. Le-am spus jucătorilor mei să aibă răbdare, pentru că ştiam că publicul ne va ajuta”, a spus Balint.

De altfel, de aceeaşi părere este şi antrenorul oaspeţilor, Nicolo Napoli. “Nu sunt mulţumit de rezultat, a fost o primă repriză echilibrată. De fapt, începutul ambelor reprize ne-au aparţinut. Dacă transformam acel penalti, tranşam meciul în favoarea noastră. După ce am primit golul am contraatacat, am făcut presiuni asupra lui Poli, dar portarul advers a avut intervenţii foarte bune. După meciul cu Dinamo, elevii mei nu s-au relaxat, din contră, au dat totul pe teren. Ambele echipe au jucat bine. Acum, nu pot spune că există o echipă a momentului, sunt şapte-opt echipe care se bat pentru titlu şi Cupa UEFA. Mi-aş fi dorit o victorie de Paştele Catolic, băieţii au luptat, au încercat, asta e”, a spus Napoli.

Chivorchian: “Fraţii Karamyan au fost mai buni decât fraţii Costea”

Oficialul timişorean Gheorghe Chivorchian a declarat, după meci, că fraţii Karamyan de la FC Timişoara au fost mai buni decât fraţii Costea de la Universitatea Craiova. “Un meci greu, cu o echipă bună şi frumoasă. Se vede investiţia făcută la Poli, iar dacă o să primim cele

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°