Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bush încearcă să facă pace în Orientul Mijlociu

Publicat in Adevarul, marți 8 ianuarie 2008 ·

Liderul american speră într-un acord israeliano-palestinian în ultimele luni ale mandatului său. Între timp, tensiunile iau amploare în Fâşia Gaza. La două luni de la conferinţa de la Liderul american speră într-un acord israeliano-palestinian în ultimele luni ale mandatului său. Între timp, tensiunile iau amploare în Fâşia Gaza.

La două luni de la conferinţa de la Annapolis, când premierul israelian Ehud Olmert şi liderul palestinian Mahmoud Abbas şi-au luat angajamentul de a încheia un acord de pace până la sfârşitul anului 2008, preşedintele George W. Bush începe o vizită istorică în Orientul Mijlociu, regiune eclipsată în cei şapte ani ai administraţiei sale de războaiele din Irak şi Afganistan. Prima vizită a liderului american în Israel şi Cisiordania are loc pe fondul intensificării atacurilor armatei israeliene în Fâşia Gaza.

Cu două zile înainte de sosirea preşedintelui Bush în regiune, premierul israelian Ehud Olmert a anunţat intensificarea raidurilor Tsahal în Fâşia Gaza, ca represalii la tirurile cu rachete palestiniene asupra statului evreu. În cursul nopţii de duminică spre luni, patru palestinieni au fost ucişi în cursul unei incursiuni efectuate de armata israeliană în tabăra de refugiaţi de la Al Bureidj, teritoriu aflat din iunie anul trecut sub controlul mişcării islamiste Hamas.

Premierul palestinian Salam Fayyad i-a cerut Israelului să pună capăt operaţiunilor militare în Cisiordania şi Fâşia Gaza, însă apelul său a fost respins de şeful guvernului israelian. Olmert a subliniat că forţele israeliene vor interveni peste tot împotriva teroriştilor din Gaza.

Compromisuri imposibile

În acest context, preşedintele Bush nu va avea o misiune uşoară în prima vizită pe care o va efectua mâine în Israel şi teritorii. Şansele unui acord israeliano-palestinian în următoarele luni sunt mai curând mici,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 32 minute
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 9 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 12 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cei doi ucraineni căutaţi în Munţii Maramureşului, găsiţi pe o stâncă de unde nu se mai puteau deplasa/ Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de la Ambulanţă

News.ro acum 12 ore
Cei doi cetăţeni ucraineni care erau căutaţi în Munţii Maramureşului au fost găsiţi de salvamontişti pe o stâncă, de unde nu mai puteau nici să coboare, nici să se întoarcă pe creastă. Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°