Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Parlamentarii lenevesc pe voturile şi banii noştri

Publicat in Adevarul, miercuri 9 martie 2011 ·

Nici măcar parlamentarii nu sunt mulumiţi de activitatea lor de până acum. Cei nouă deputaţi şi senatori au lipsit cât au vrut de la şedinţele parlamentului şi nu au avut nicio iniţiativă legislativă marcabilă, care să ne ajute cu ceva pe plan local.

Parlamentarii noştri încasează lefuri uriaşe fără să prea stea pe la serviciu şi mai ales ca nimeni să le ceară socoteală pentru asta. Indemnizaţia lunară a unui parlamentar este de 4200 lei, la care se adaugă şi alte cheltuieli pe care aleşii le pot face pe cazare, diurnă sau cu birourile parlamentare din teritoriu. În total, suma cheltuită de stat cu fiecare parlamentar depăşete lunar 10.000 de lei. Asta înseamnă că cei nouă parlamentari de Botoşani au cheltuit de la alegeri şi până acum peste 2,6 milioane de lei. Pantru asta, aleşii noştri ar fi trebui să ne răsplătească cu legi bune care să ne îmbunătăţească nivelul de trai.

Evident, suntem departe de acest ţel, atâta timp cât într-un raport al Institului de Politici Publice, majoritatea parlamentarilor botoşăneni ies în evidenţă, cu absenţe, iniţiative puţine sau cu declaraţii politice care nu ne ajută cu nimic. Senatorul Liviu Câmpanu (UNPR) este parlamentarul cu cea mai slabă prezenţă la vot. El a participat la votarea a doar 22,2% din legile adoptate de Senat. La Camera Deputaţilor campionul absenţelor este Andrei Dolineaschi( PSD) care a votat doar 43% din legi.

Cât despre iniţiativele legislative pe care le-au avut parlamentarii botoşăneni, majoritatea sunt semnate în comun cu alţi colegi din ţară şi niciuna nu are în vedere colegiul unde au canditat. Aleşii poporului sar ca arşi când sunt întrebaţi de activitatea parlamentară şi imediat dau vina pe presă.

Aflaţi din Adevărul de Seară de mâine ce explicaţii ne-au dat parlamentarii de Botoşani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 5 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°