Un număr de 16 medici de familie şi specialişti, dar şi administratori şi angajaţi de la două laboratoare, se numără printre cele 42 de persoane urmărite penal în dosarul decontărilor ilegale de analize, potrivit anchetatorilor.
Procurorul Bogdan Staicu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a precizat că, în acest caz, nu a existat "un creier" al afacerii, totul derulându-se în baza simplei înţelegeri dintre laboratoarele de analize şi medicii în cauză.
În afara fraudelor realizate prin decontări fictive, cele două laboratoare medicale au făcut şi analize reale, folosind în unele cazuri reactivi vechi sau chiar expiraţi, care nu mai puteau oferi rezultate exacte, a mai spus Staicu. În alte cazuri, laboratoarele ar fi întocmit buletine de analize fictive pentru că au pierdut probele biologice ale pacienţilor.
"Au existat situaţii în care au fost pierdute probele biologice prelevate de la pacienţi, iar analizele şi buletinele de analiză au fost întocmite în mod fictiv deoarece nu mai erau deţinute aceste probe biologice. Au existat chair situaţii în care persoane cu afecţiuni grave, chiar boli incurabile au primit nişte buletine de analize fictive, în condiţiile în care probele fuseseră pierdute", a declarat procurorul.
În unele cazuri, analizele fictive erau pe numele unor persoane cu boli incurabile, susţin anchetatorii.
Potrivit lui Staicu, analizele făcute erau, de regulă, cele obişnuite - de sânge, ecografii, de rutină. "Raportat la afecţiunile persoanelor în cauză, dacă erau singurele analize, putem vorbi de o afectare nu neapărat a stării de sănătate, ci a modalităţii în care fiecare persoană îşi priveşte propria stare de sănătate", a mai arătat procurorul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în acest caz, începerea urmăririi penale faţă de 42 de persoane, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit