Sâmbătă, 15 iunie, Şcoala Gimnazială „Ion Lovinescu” din Rădăşeni a găzduit lansarea cărţii „Poveşti din Lumea Dealului. Istorisite lui Şerban de către tatăl său”, publicată sub semnătura lui Daniel Şandru, la Editura Institutul European Iaşi. Este ocarte care are la bază copilăria fiului autorului, Şerban, şi în care ilustraţiile profesoarei Stela Timişan prezintă „necuvântătoarele”, dar şi membrii familiei şi prietenii lui Şerban.
Este o carte a real-fantasticului scrisă în urma unor experienţe de viaţă ale autorului, ale fiului său şi ale celorlalte personaje la Rădăşeni, în care lumea fantasticului nu mai are limite temporale sau spaţiale, putând funcţiona în mintea şi sufletul cititorului.
Prieteni ai autorului sau iubitori de carte, foşti colegi de şcoală, cadre didactice, rude şi oameni de cultură din Fălticeni şi Rădăşeni au dorit să fie alături de Daniel Şandru la această lansare.
Poveşti captivante pentru copii şi maturi, completate cu imaginile personajelor
După ce prof. Dumitru Axinte a prezentat însemnătatea satului Rădăşeni pentru cultura şi istoria românească, prof. univ. dr. Doru Tompea, rectorul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, i-a introdus pe cei prezenţi în „acest mic tratat despre copilărie” a lui Daniel Şandru, precizând că această carte, care abordează universul fascinant al copilăriei, se adresează în aceeaşi măsură copiilor şi maturilor.
Profesorul Emil Munteanu, de la Colegiul Naţional de Arte „Octav Băncilă” din Iaşi, s-a referit la seriozitatea lui Daniel Şandru, care în cartea „Poveşti din Lumea Dealului. Istorisite lui Şerban de către tatăl său” este altfel decât cea cu care ne-a obişnuit politologul, publicistul, conferenţiarul universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Daniel Şandru. „În