Gata, m-am săturat! Nu mai vreau spectacole „după“. Vreau spectacole „de“. Nu mai vreau texte trunchiate, scărmănate pînă le merg fulgii, schimbate, interpretate pînă nu le mai recunoşti. Vreau originalele. Cui i se pare că Euripide nu mai e actual, să-l lase să doarmă liniştit, să nu-l monteze. Nu mai vreau spectacole de sunet şi lumină pe o idee de Shakespeare. Vreau să aud versurile, da!, versurile lui Shakespeare. Vreau tot textul, oricît de lung. M-am săturat de inşi care n-au nimic de spus şi care dispun cum vor de viaţa actorilor şi de timpul meu. Da, sînt ultraretrograd. Sandu Napoilă mă cheamă. Vreau să văd regizori tineri care pun Cehov, nu piesuţe, nu glumiţe, nu găselniţe şugubeţe, nu scenarii originale. Să-i văd că dau piept cu textele grele, adevărate. Acolo se vede dacă au ceva de dat. Nu mai vreau dramatizări. S-a terminat literatura dramatică, nu se mai poate alege nimic? Chiar nu le mai spune nimic nici un text de teatru? Ştiu că nu se poate să văd la teatru numai clasici greci şi Goldoni şi Shakespeare şi Cehov şi Caragiale şi Ionesco şi Beckett şi Gombrowicz – dar ce mult mi-ar plăcea! Ar fi monoton, zici? Aiurea! De poezie cu formă fixă ai auzit? Da, sînt ultraretrograd. Nu mai vreau piese de actualitate, nu mai vreau piese care „pun probleme“ şi care trag semnale de alarmă, felii de viaţă numai bune de prezentat în licee şi facultăţi, parcă făcute ca să educe tinerii. Nu mai vreau problematizări, nu mai vreau teze. Vreau metaforă, dacă mai ştie cineva ce înseamnă. Vreau poezie, dacă nu-i cu supărare. Nu voi scandal cu orice preţ. Nu mai vreau să aud directori de teatru mîndri că tinerii vin la ei în teatru pentru că „s-au prins că nu o să-i punem să citească Platon“. Şi ce-ar fi rău dacă i-am pune să citească Platon? De cînd face Platon rău? Şi la ce? Nu mai vreau să dau credit tinerilor doar pentru că sînt tineri. De cînd garanteaz