UPDATE:Experţii americani, preocupaţi de riscul inundaţiilor la două centrale nucleare
Experţii americani sunt preocupaţi în legătură cu situaţia de la două centrale nucleare din statul Nebraska, în contextul în care ar putea fi inundate de apele fluviului Missouri, scrie ziarul New York Times, în ediţia electronică.
În contextul în care nivelul fluviului Missouri a crescut, inundând numeroase locuinţe şi firme, există preocupări în legătură cu riscurile la adresa a două centrale nucleare din Nebraska.
Conform Comisiei de Reglementare în domeniul Nuclear, centralele sunt proiectate să reziste actualului nivel de inundaţii.
"Cred că am luat toate măsurile de precauţie necesare şi am făcut toate aranjamentele necesare pentru a face faţă nivelului actual de inundaţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Victor Dricks.
Una dintre centrale, cea de la Fort Calhoun, situată la 35 de kilometri de Omaha, a fost închisă în aprilie pentru realimentare, iar conducerea intenţionează să o ţină închisă în contextul riscului de inundaţii. Cealaltă centrală, din zona Cooper, este în funcţiune.
Mihai Draghici, mihai.draghici@mediafax.ro
După ştirea de ieri, care spunea că Pakistanul şi Rusia deţin informaţii că SUA s-ar afla în pragul celui mai mare accident nuclear din istorie, apar noi informaţii îngrijorătoare legate de centrala nucleară din Nebraska.
Dacă râul Missouri, care a ieşit deja din matcă şi a inundat împrejurimile, mai creşte cu 45 de centimetri, oficialii vor fi nevoiţi să închidă centrala, scrie AP. Operatorii unităţii monitorizează situaţia, în zona puternic afectată de inundaţii, şi se pregătesc să folosească peste 5.000 de tone de nisip, pentru a construi baricade în jurul centralei.
Citeşte şi Pakistan şi Rusia: "CATASTROFĂ la o centrală nucleară din SUA". American