Ministerul Agriculturii lansează, din 26 noiembrie, noi sesiuni de depunere a proiectelor pentru măsurile 121 (modernizarea exploataţiilor agricole) şi 123 (creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Biroul Regional Vest al Unității de Sprijin a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală stă la dispoziţia celor interesaţi cu informaţii şi sfaturi privind condițiile de eligibilitate a solicitanților și a cheltuielilor, procedurile de elaborare, depunere și implementare a unui proiect, dar și exemple de bune practici din experiența altor beneficiari.
Măsura 123 asigură finanțarea construcțiilor, a liniilor de procesare, dar și a mijloacelor de transport specializate necesare aprovizionării sau desfacerii. Măsura 121 oferă posibilitatea finanțării construcției sau modernizării de sere, înființării plantațiilor pomicole sau viticole, dezvoltării de sisteme de irigații, achiziției de mijloace de transport specializate.
Orice persoană interesată este invitată să viziteze sediul din Timișoara al Biroului de Sprijin RNDR, pe strada Andrei Șaguna, nr.3, bl. U5. Personalul poate fi contactat şi la telefoanele 0256.232.579 şi 0736.354.194 sau pe e-mail-ul usr.vest@rndr.ro.
La sediul Biroului sunt invitaţi şi administratorii de magazine alimentare din Timișoara, în vederea înregistrării în baza de date a acestuia și a facilitării contactului cu producătorii. Colaborarea dintre producători și distribuitori în înființarea de centre de colectare reprezină deasemenea o posibilitate demnă de luat în considerare de către ambele părți. De o astfel de colaborare ar beneficia și timişorenii, care ar avea acces mult mai uşor la fructe și legume proaspete, cu proveniența și modul de cultivare cunoscute.