Ultimul număr al revistei Lettre internationale (nr. 17 - toamna 2003) publică un interesant articol semnat de Dubravka Ugresic despre raportul dintre intelectuali şi televiziune. Ea însăşi intelectuală (din Iugoslavia), Dubravka Ugresic îşi porneşte analiza de la o frustrare personală: invitată, împreună cu alţi reprezentanţi ai intelectualităţii, în studiourile unei televiziuni pentru a participa la un talk-show, ea nu a fost în stare să scoată nici un cuvînt pe parcursul întregii emisiuni (care a durat cinci ore!). Articolul îi dă ocazia intelectualei iugoslave să îşi exercite spiritul critic faţă de foştii colegi de platou, să-i caricaturizeze fin şi, în cele din urmă, să ajungă, desigur, la Bourdieu, ca orice intelectual care se respectă. Prin urmare, televiziunea este catalogată drept "spaţiul exhibiţionismului narcisist", iar cei care au avut mai multe intervenţii în emisiunea respectivă sînt identificaţi drept "fast thinker-i". Fireşte, fast thinker nu defineşte un tip spontan, locvace şi dezinhibat, ci este mai degrabă o expresie peiorativă. Iată, în acest sens, poziţia Dubravkăi Ugresic: "Fast thinker-ii sînt intelectualii care respectă regulile mass-media. (...) Acceptarea ipotezei fundamentale potrivit căreia televiziunea este cel mai democratic mijloc de informare în masă ne îndeamnă să vorbim cu o naturaleţe simulată sau reală, în fraze simplificate, despre orice, altfel spus, să producem banalităţi. (...) Infantilismul şi simplificarea au devenit regulile nescrise ale discursului public, ligua franca a gîndirii publice. Povestirea (ca să nu zic flecărirea!) filozofiei în locul exerciţiului gîndirii, imitarea literaturii în loc de literatură, trăncăneala despre cultură în locul culturii, kitsch-ul intelectual a împînzit viaţa de zi cu zi." M-am oprit asupra acestui articol al Dubravkăi Ugresic pentru că, punînd în paranteză resentimentele şi frus