Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Charles are patru case în satul Valea Zălanului

Publicat in Antena 3, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Prinţul Charles, care se află află într-o vizită privată în Transilvania, are patru case în satul covăsnean Valea Zălanului, ultima cumpărată în primăvara acestui an, a declarat primarul din comuna Malnaş, Kasleder Jozsef, conform Mediafax.

Prinţul Charles, moştenitorul coroanei Marii Britanii, a înnoptat, vineri, la una dintre proprietăţile lui din Valea Zălanului, din comuna Malnaş, judeţul Covasna, şi urmează ca duminică seară să se întâlnească şi cu primarul comunei Malnaş, Kasleder Jozsef.

Primarul comunei Malnaş, Kasleder Jozsef, a declarat, sâmbătă, că Prinţul Charles a mai achiziţionat, în primăvara acestui an, o casă mică în satul Valea Zălanului, aflată în imediata vecinătate a proprietăţilor pe care le deţine deja. Este vorba de o casă din cărămidă, cu două camere şi o bucătărie.

Kasleder a precizat că, în prezent, Prinţul Charles deţine patru case în satul Valea Zălanului, lucrările de renovare fiind începute şi la cea achiziţionată în acest an.

Kasleder a afirmat că faptul că moştenitorul tronului Marii Britanii a optat pentru această zonă ar putea contribui foarte mult la dezvoltarea ecoturismului şi a agriculturii tradiţionale.

"Este vina noastră că nu am reuşit încă să construim pe acest brand. Faptul că Prinţul Charles a investit în această zonă ar putea contribui foarte mult la dezvoltarea ecoturismului, a gospodăriilor bio. Nu este nevoie de investiţii mari, ci de un proiect pentru a sprijini localnicii care se ocupă de agricultura tradiţională, care produc produse locale", a spus primarul.

Kasleder Jozsef a spus că duminică seară se va întâlni cu Prinţul de Wales.

Moştenitorul coroanei britanice a cumpărat, în ultimii ani, trei proprietăţi în satul Valea Zălanului, între care şi o căsuţă cu două încăperi şi o bucătărie, veche de peste o sută de ani

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 20 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 32 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 47 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Belarus şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa

G4Media acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat un decret privind suspendarea de către Belarus, cel mai apropiat aliat al Rusiei, a participării sale la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), relatează AFP. Decretul, semn

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°