Nu mă voi referi în acest material la limba rusă, care este o limbă frumoasă şi în care au scris Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Bulgakov etc. Mă voi referi la acea limbă în care Rusia obişnuieşte să vorbească de câteva secole cu unele popoare şi ţări – cea a impunerii, a şantajului, a forţei.

Nu este un secret că spaţiul dintre Prut şi Nistru a fost şi este considerat de către Rusia (fie că e vorba de Rusia ţaristă, fie de Uniunea Sovietică, fie de actuala Federaţie Rusă) drept o provincie, un teritoriu de periferie de care ea a avut şi are în continuare nevoie pentru a-şi promova interesele sale geopolitice. Niciodată în ultimele mai bine de două secole Rusia nu a arătat faţă de acest teritoriu şi oamenii ce locuiesc aici un minim respect. Niciodată nu a încercat Rusia să afle care este opinia băştinaşilor asupra trecutului, prezentului şi viitorului teritoriului respectiv. Niciodată nu a încercat Rusia să vină cu argumente pentru a convinge că acţiunile sale, care-i vizează pe oamenii ce trăiesc în spaţiul dintre Prut şi Nistru, sunt corecte şi trebuie susţinute. Din contra, orice manifestaţie ce nu purta girul Kremlinului a provocat reacţii furibunde ale Rusiei, generând urmări pe măsură.

Nici măcar în ultimii 22 de ani, de când Republica Moldova e independentă şi suverană, Rusia nu şi-a schimbat comportamentul, continuând să ne trateze ca pe o provincie a sa, ca pe nişte oameni care, chiar dacă oficial îşi au propria ţară, nu au dreptul să-şi decidă prezentul şi viitorul. Rusia nu a respectat în aceşti ani nici integritatea teritorială a Republicii Moldova, menţinându-şi trupele şi armamentul în stânga Nistrului în pofida statutului de neutralitate pe care-l avem, dar nici independenţa – începând cu independenţa energetică şi, în general, cea economică, şi terminând cu sabotarea deschisă a independenţei politice. Iar evenimentele din ultimel