Veţi zice că după război mulţi viteji s-arată, dar m-am temut, sincer m-am temut, că Steaua va fi eliminată de Twente. Din ce văzusem, formaţia olandeză mi se păruse mai bună. Cu puţin, la mustaţă, însă ceva mai organizată, mai riguroasă, mai legată. În ansamblu, cu un plus de valoare, pe care speram să-l anihileze dăruirea Stelei, entuziasmul ei.

Adevărul e că Stelei nu i-a lipsit voinţa nici la Bucureşti şi nici la Enschede. A vrut, a transpirat, s-a zbătut. Din păcate, n-a fost suficient şi din pricină că au tras-o în jos propriile-i erori. Au îngropat-o. Poate că e exagerat spus că roş-albaştrii au ratat calificarea pe mîna lor. Pînă la un punct, lucrurile au stat însă chiar aşa. Greşelile comise, mai ales de Tătăruşanu, au costat-o scump, dar voi reveni asupra lor.

În ciuda modificărilor operate în retur, decise de Ilie Stan sau dictate de Gigi Becali, Steaua n-a convins nici în Olanda. A pus presiune şi a urcat liniile, numai că, exceptînd-o pe cea irosită către final de Nikolici, n-a izbutit să-şi creeze ocazii clare. Nici n-avea cum întrucît Prepeliţă şi Cr. Tănase au cărat apă cu ciurul, Rusescu s-a agitat degeaba, în timp ce Brandan a jucat cu mintea în China, iar Tatu n-a jucat deloc!!! Rămîn la părerea că brazilianul e prea firav şi prea lent ca să fie folosit vîrf împins. Dacă ambiţiosului Nikolici, nici el vreun mare talent, îi mai iese un meci din 3-4, cum s-a întîmplat cu Larnaca, lui Tatu îi reuşeşte unul din 10, ceea ce nu justifică permanenta titularizare a unuia mai potrivit la construcţie decît la finalizare. Mai ales că Fl. Costea, deşi introdus tîrziu la Enschede, a adus un aer proaspăt, a dinamizat atacul, l-a înviorat.

Mă întorc la greşelile pomenite şi notez că, paradoxal, ele au atîrnat mai greu decît invocata absenţă a partidelor oficiale, asta în condiţiile în care Steaua a arătat uneori mai bine contra lui Twente decî