Muzeul German de Istorie din Berlin găzduieşte pînă în luna mai o expoziţie internaţională intitulată "Kunst und Propaganda. Im Streit der Nationen, 1930-1945" ("Artă şi propagandă. Conflictul naţiunilor, 1930-1945").

Expoziţia face parte dintr-o serie mai amplă, "Iconografie politică", şi încearcă să examineze arta prin prisma politicii, privind-o doar ca pe un instrument de propagandă. Expoziţia aduce la un loc patru modele politice din patru ţări diferite, dar din aceeaşi perioadă: Germania nazistă, URSS, Italia fascistă şi... SUA din perioada guvernării lui Roosevelt, după crash-ul economic de pe Wall Street, din octombrie 1929. Patru regimuri distincte, aşadar, doar trei avînd în comun totalitarismul, exprimat însă diferit şi contradictoriu. Expoziţia provoacă, şochează, punînd pe doi pereţi, faţă în faţă, portretul lui Hitler şi pe cel al lui Roosevelt, iar pe alţi doi pereţi, portretul multiplicat futurist al lui Mussolini în imediată apropiere de cel al lui Stalin. Marile capete de stat ale secolului trecut, deşi au propagat regimuri diferite, împart acum acelaşi spaţiu al rememorării: propaganda pare a-şi pierde întrucîtva, prin acest efect de alăturare, conotaţia uniform negativă pe care a dobîndit-o în mentalul nostru, păstrîndu-şi doar sensul primar, diminuat, neutralizat, de diseminare a unui mesaj politic, cu scopul de a promova o anumită cauză. Expoziţia este găzduită de Muzeul de Istorie căci se concentrează asupra evenimentelor istorice, asupra felului în care cele patru regimuri politice au folosit arta şi a modului în care au respins ceea ce nu servea scopurilor lor. Şi tocmai aici apar, neaşteptate şi provocatoare, contrastele. Arta nazistă impresionează prin grandoare, o altfel de grandoare decît cea socialistă: ea apelează la zei şi la mituri. Ideologia nazistă rămîne tributară principiilor artistice ale sfîrşitului de secol XIX, resp