La aceasta intrebare au trebuit sa raspunda, la lectie si dupa ce ii striga la catalog directoarea, absolventii de acum 50 de ani ai Colegiului National. Dupa 50 de ani de la absolvire, 40 de fosti elevi ai Colegiului National au revenit simbata in banci. Clopotelul de intrare in scoala a sunat dis-de-dimineata, ca odinioara, iar "elevii", acum in virsta de peste 65 de ani, au pasit sfiosi in liceu. Actuala directoare a Colegiului, Gabriela Zanoschi, a citit catalogul promotiei 1954, iar fiecare absolvent si-a prezentat lectia invatata in ultimii 50 de ani: ce cariera a urmat, cu citi nepoti se mindreste si ce planuri de viitor are. Doar unii dintre ei au raspuns insa prezent. Unii sint plecati de multa vreme din tara, altii s-au prapadit. In amintirea unuia dintre cei mai indragiti profesori de sport ai generatiei lor, absolventii din 1954 s-au numit simbata promotia "Vasile Ultimescu". "Parca te astepti sa iasa Mosul" Imbracati la costum, cu zimbete de adolescenti maturi, absolventii din 1954 ai Colegiului National asteptau nerabdatori si sfiosi, simbata dimineata, sa sune clopotelul. Dupa jumatate de secol, usile se deschid in sfirsit in jurul orei 10:30. Absolventii sint gituiti de emotie si pasesc pe holurile liceului, cautindu-si parca din priviri profesorii, colegii, bancile de odinioara, clasa in care au invatat. Ajung in fata cancelariei si pe toti ii apuca un fior. "Parca te astepti ca de aici sa iasa «Mosul», cu ochii lui bulbucati, cu mustata stufoasa", spune unul dintre absolventi, amintindu-si de profesorul de matematica Ioan Andreescu, unul dintre cei mai severi dascali ai scolii. Intrati in sala de clasa in care au invatat, absolventii se pregatesc sa raspunda prezent la catalog. In rolul "profei", actuala directoare a Colegiului National, Gabriela Zanoschi. Pe rind, fiecare "elev" se ridica in picioare sa-si prezinte lectia: ce a facut in ultimii 50