Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare ţeapă din România: 370 milioane de dolari

Publicat in Jurnalul, vineri 29 octombrie 2010 ·

După patru ani de urmărire internaţională a fost arestat sârbul Krunislav Jovanovic, omul care a pus în circulaţie în România bilete la ordin fără nici un fel de acoperire în valoarea totală de 370 de milioane de dolari. Procurorii DIICOT au constatat că în acest fel membrii reţelei au reuşit să îşi însuşească bani şi bunuri în valoare de 40 de milioane de dolari.

Mafiotul sârb Krunislav Jovanovic (37 de ani), unul dintre cei mai mari ţepari din România a fost arestat în Bosnia, în urmă cu câteva zile. În perioada 2004-2006, gruparea condusă de Jovanovic la care aderase mai mulţi ofiţeri români, a tras o ţeapă de aproximativ 370 de milioane de dolari, după ce a pus în circulaţie 178.000 de bilete la ordin falsificate emise de o bancă din Los Angeles, declarată falimentară încă din 1996.

O dată cu arestarea grupării, Jovanovic a dispărut din România, pe numele său fiind emis un mandat de arestare internaţional. Dar Jovanovic a fost descoperit întâmplător, luni, într-un oraş din Bosanska Gradiška, după ce a încercat să retragă de la o bancă locală suma de aproximativ 1 milion de euro. Un tribunal din Bosnia va decide cererea de extrădare în România a sârbului.

Fost rezident în România în perioada 1990-2005, Krunislav Jovanovic a pus bazele unei reţele internaţionale de crimă organziată, căutând să atragă câţi mai mulţi membri specializaţi în falsificarea instrumentelor de plată bancare, care urmau să fie transportate şi puse în circulaţie la nivel internaţional. Cele 178.000 de bilete la ordin au fost falsificate cu ajutorul a doi sârbi, la o tipografie din Serbia, după care o parte dintre acestea au fost transportate în Croaţia, iar restul în România. Pentru a pune în circulaţie biletele la ordin, Jovanovic a încheiat un contract de cesiune fictive cu un om de afaceri sârb, din care rezulta că valoarea "hârtiilo" era în valoar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 5 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 28 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 56 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°