Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările de telefoane la nivel mondial au scăzut anul trecut pentru prima dată din 2009

Publicat in Mediafax, miercuri 13 februarie 2013 ·

Vânzările de telefoane mobile la nivel global au scăzut anul trecut pentru prima dată din 2009, întrucât consumatorii au redus achiziţiile de terminale ieftine, iar ascensiunea smartphone-urilor nu a fost suficientă pentru a compensa declinul.

Numărul telefoanelor vândute către utilizatori finali a scăzut cu 1,7%, la 1,75 miliarde anul trecut, potrivit unui studiu al firmei de cercetare Gartner. Samsung a fost lider cu 385 milioane de unităţi, din care 53,5% smartphone-uri, în timp ce Nokia a comercializat 333,94 milioane de unităţi, iar Apple 130 de milioane de unităţi.

"Condiţiile economice dificile, schimbarea preferinţelor consumatorilor şi concurenţa intensă de pe piaţă au slăbit piaţa mondială a telefoanelor mobile. Vânzările globale au scăzut ultima dată în 2009", a declarat Anshul Gupta, analist la Gartner, într-un comunicat.

Categoria smartphone-uri, dominată de Samsung şi Apple, a continuat să crească, iar în acest an este estimată să depăşească pentru prima dată 50% din piaţa telefoanelor mobile, a spus el.

În trimestrul al patrulea, vânzările de smartphone-uri au totalizat 207,7 milioane de unităţi, în urcare cu 38,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Samsung şi Apple au consemnat împreună 52% din vânzările de smartphone-uri în acest interval, în urcare de la 46,4% în trimestrul al treilea.

Vânzările Samsung pe acest segment au continuat creşterea şi au ajuns în ultimul trimestru al anului trecut la 64,5 milioane de unităţi, cu 85,3% peste nivelul din periaoda similară a anului anterior.

Apple a înregistrat 43,5 milioane de smartphone-uri în trimestrul al patrulea, cu 22,6% mai mult faţă de ultimele trei luni din 2011.

De asemenea, sistemul de operare Android, dezvoltat de Google, şi-a consolidat poziţia de lider în trimestrul al patrulea faţă iOS al Apple, pe locul al doilea. Android a fost instala

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 34 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°