Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au construit austro-ungarii "drumul de fier" din Banat

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Primul tren a ajuns în Arad în anul 1858 şi venea de la Curtici.

Fotografii cu trenuri de epocă, locomotive, accesorii de peste 100 de ani şi o călătorie cu trenul. Aşa au sărbătorit arădenii 140 de ani de existenţă a tronsonului de cale ferată Arad-Timişoara. Numai că istoria căii ferate arădene este mult mai veche: primul tren a intrat în gara Arad în 1858, de la Curtici. În acest context, Aradul va primi şi o locomotivă, prototipul seriei 131.001, care a intrat în patrimoniul Prefecturii Arad şi care este reabilitată la SC Astra Vagoane Călători SA.

„Drumul de fier" al austriecilor

Proiectele legate de calea ferată în Ardeal şi Banat au depins de planurile Imperiului Austro-Ungar. Prima cale ferată care nu a folosit tracţiunea animală a fost Oraviţa-Baziaş, utilizată pentru transportul cărbunelui.

Vagoanele erau tractate pe acest veritabil drum de fier de locomotive cu abur aduse din Austria. Însă, tronsonul Arad-Timişoara nu s-a bucurat de susţinerea politică a autorităţilor vremii, care, deşi erau formate din austro-ungari, aveau cam aceleaşi metehne ca şi cele româneşti de azi, aşa că trei proiecte elaborate în aproape 40 de ani, de către diferiţi proiectanţi, nu au fost transpuse în practică. Primul proiect al liniei ferate de la Budapesta la Arad şi Timişoara a fost elaborat în anul 1833 de constructorul Friederich List, care a propus o variantă cu tracţiune cabalină. Proiectul său era considerat greoi şi nu a avut susţinerea necesară a reprezentanţilor Budapestei pentru a-l putea pune în practică.

Apoi, au urmat alte încercări, ale altor constructori, dar fără succes. În 1848, contele Istvan Szechenyi întocmeşte un proiect similar, dar cu tracţiune cu locomotive cu abur. Administraţia maghiară l-a acceptat, dar nu l-a pus în practică niciodată, pentru că perioada Revoluţiei de la 1848-1849 a fost o perioadă de stagnare a cons

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 26 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 44 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 25 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 48 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 7 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°