Aproape că nu există persoană care să nu fi scăpat, măcar o dată, în “butoiul” cu melancolie. Tristeţe, deprimare, vise şi tendinţă de izolare... Este un lucru normal, susţin psihologii, să avem episoade de melancolie, intense sau mai puţin intense, mai lungi ca desfăşurare sau mai scurte. “Melancolia este un crez existenţialist al esenţei omului. El are nevoie de melancolie, dar sub forma reveriei, a romantismului. Melancolia poate fi folosită ca un mecanism adaptativ. Noi avem voie să reacţionăm la o serie întreagă de stimuli şi sub această formă. Melancolia devine boală atunci când, din anumite motive, structuralizăm acest comportament şi îl folosim mai des decât este necesar, în sens adaptativ, fie că se potriveşte sau nu o astfel de reacţie”, spune psihologul Augustin Cambosie.

Credit: 123 RF

Mai mult decât tristeţe

Putem fi melancolici din diverse motive: am pierdut o doză de afectivitate pe care am investit-o într-o persoană, cineva drag ne-a părăsit, familia sau rudele ne-au deziluzionat, ne-au dispărut idealurile de viaţă sau interesul pentru o activitate pe care altă dată o făceam cu plăcere. Melancolia poate fi percepută ca şi o stare de tristeţe. Însă, spre deosebire de tristeţe, melancolia este un termen care ne duce cu gândul la conotaţia unui proces de mai lungă durată. “O tristeţe este o senzaţie de neîmplinire, de lipsă de energie, iniţiativă şi dorinţă, stare care se manifestă o perioadă scurtă de timp. În principiu, tristeţea ar trebui asociată cu o cauză. Melancolia este mai insiduoasă, poate mai puţin spectaculoasă, însă durează mai mult ca amplitutinde şi nu de fiecare dată o putem lega de o cauză concretă, obiectivă. Ea apare ca urmare a unui cumul de factori”, potrivit psih. Cambosie. În opinia specialistului, episoadele de melancolie apar mai des toamna şi primăvara.

Diagnostic

M