Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii şi mirajul primului job

Publicat in Adevarul, luni 29 august 2011 ·

Aşteptările financiare ale tinerilor cu privire la viitorul loc de muncă sunt departe de realitatea economică, arată o cercetare sociologică. Diferenţa majoră dintre promisiunile sistemului educaţional şi ce se întâmplă pe piaţa muncii îi demotivează pe tineri şi îi debusolează în carieră, arată acelaşi studiu.

„Primul job trebuie să fie în domeniul studiilor pe care le-am finalizat, cu un salariu acceptabil şi condiţii de muncă decente şi ore suplimentare plătite dublu", spune Laura din Hunedoara. „Prin jobul pe care îl ai trebuie să-ţi împlineşti pregătirea, fiind de preferat să mai aştepţi decât să accepţi orice job deprofesionalizându-te", crede Daniela, care locuieşte în Prahova. „Salariul este factorul esenţial. Dacă ai salariul mare, le faci pe toate", spune cu convingere Cătălin din Argeş.

Din Constanţa, Bogdan crede că „toţi ne-am dori ca prima slujbă să fie una cât mai uşoară şi cât mai bine plătită." Sunt câteva dintre răspunsurile tinerilor cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, liceeni şi studenţi, intervievaţi în cadrul cercetării realizate de Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC).

Salariu, bonuri şi maşină de serviciu

Analiza calitativă a arătat că, în ceea ce priveşte intrarea pe piaţa muncii, majoritatea tinerilor, indiferent de regiunea în care locuiesc, îşi doresc să lucreze pentru a-şi asigura independenţa financiară. Aproape toţi vor să devină licenţiaţi într-un domeniu.Chiar şi aşa, majoritatea consideră că desfiinţarea şcolilor profesionale şi a celor de arte şi meserii limitează opţiunile de angajare, pentru că ofereau oportunitatea unei specializări timpurii şi intrarea pe piaţa muncii mai devreme. Văzut ca parte majoră a existenţei, în percepţia tinerilor, viitorul şi, în acelaşi timp, primul loc de muncă trebuie să asigure, în opinia lor, un salariu decent, bonuri de masă, tel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°