Anul 2013 este anul celor 150 de ani de la naşterea a două personalităţi universal recunoscute pentru contribuţia lor la dezvoltarea ştiinţelor medicale: profesorul Gheorghe Marinescu (născut la 28 februarie 1863) şi profesorul Ioan Cantacuzino (născut la 25 noiembrie 1863). Personalităţi contemporane formate spiritual şi profesional la înalte şcoli europene, creatori de şcoli şi instituţii medicale. Ioan Cantacuzino a fost beneficiarul unor conjuncturi ce i-au permis să fie un independent în gândire, în comportament, în acţiuni şi activităţi şi, totodată, un umanist de mare largheţe şi înţelegere sufletească. Nicolae Iorga, care a avut o consideraţie nemărginită pentru profesorul Cantacuzino, scria într-o evocare din 1934: „Profesorul Ioan Cantacuzino era însăşi întruparea integrală a puterii, dorinţei omeneşti, un exemplar de rasă cum trebuie veacuri pentru a-l dărui unui popor. Cugetarea sa atinge toate domeniile ştiinţei şi toate înfăţişările frumuseţii unind o cunoaştere profundă cu o aleasă eleganţă în prezentare dar mai presus de toate cu o coloratură pitorească absolut personală“. A beneficiat de îndrumarea şi accesul într-o sferă de cultură literară şi filosofică ce i-au atras apropierea şi consideraţia unor personalităţi ale societăţii contemporane pariziene, precum şi din Institutul Pasteur, unde şi-a început ucenicia ştiinţifică. Licenţiat al trei facultăţi – Filosofie, Ştiinţe biologice şi Medicină – şi vorbitor a cinci limbi străine – latina, greaca veche, franceza, engleza şi germana – Cantacuzino s-a bazat pe acest fond în ascensiunea sa profesională, dar şi pe carismă, în relaţia cu personalităţi din diverse domenii şi, mai ales, cu studenţii şi colaboratorii săi. Atracţia şi preocupările sale pentru cultură şi artă i-au creat reputaţia unui specialist de mare rafinament, colecţia sa de gravuri şi schiţe ale marilor pictori europeni fiind azi u