Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interese politice la TVR: Jurnalul denaturează știrile, iar Săftoiu „învață televiziune”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 septembrie 2012 ·

Audierile de ieri din Comisiile de Cultură reunite ale celor două camere ale Parlamentului, pe marginea „Proiectului de restructurare a televiziunii publice”, s-au lăsat cu scandal. TVR a prezentat părtinitor în jurnalele sale realitatea. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Scandal la Audierile de ieri din Comisiile de Cultură reunite ale celor două camere ale Parlamentului, pe marginea „Proiectului de restructurare a televiziunii publice”. În timp ce Claudiu Săftoiu, președintele director-general al TVR susține că "nu am cale de ales” și că „restructurarea dramatică e singura soluţie pentru Televiziunea română", Valentin Nicolau, membru al Consiliului de Administrație și fost preşedinte director general al TVR în perioada 2002 - 2005, e convins că Elwis Săftoiu nu cunoaște televiziune și nici măcar nu a studiat „Proiectul” coordonat de Cristian Zgabercea.

„Din păcate discursul dlui Săftoiu a fost unul mai degrabă politic, fiindu-mi şi mie şi altora dificil să dialogăm cu cineva care nu cunoaşte nu doar televiziune, ci nici măcar detalii ale acestui Proiect. De aceea am recomandat Comisiilor de Cultură să-i invite şi pe cei care conduc azi de fapt TVR – domnii Cristian Zgabercea şi Demeter Andras, pentru a avea interlocutori în cunoştinţă de cauză. Stupefiant a fost faptul că dl. Săftoiu a recunoscut că „învaţă televiziune în fiecare zi în TVR”, dar s-a şi mândrit cu asta”, a spus Valentin Nicolau.

Mai mult, membrul CA susține că ştirea despre dezbaterile din Parlament, redată în Jurnalele TVR, a prezentat o altă realitate. „Până şi discursul meu deosebit de critic la adresa Proiectului, abil decupat din context, a fost prezentat ca şi cum ar susţine Proiectul şi, implicit, „viziunea” dlui. Săftoiu. Din expunerea reprezentantului Sindicatului din TVR, dl. Dragoş Bocanaciu, a fost preluată doar parte „inofensivă”. Am sesizat Comisia de Etică ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 36 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 5 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 7 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 4 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 7 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 5 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°