Formațiunea condusă de actualul președinte, Viktor Ianukovici, a câștigat alegerile legislative organizate ieri, potrivit rezultatelor preliminare parțiale, relatează AFP. Sursa: Reuters
UPDATE: Observatorii internaţionali spun că alegerile din Ucraina au fost marcate de „abuzul de putere şi de importanţa exagerată a banilor” şi reprezintă un pas înapoi pentru democraţia din această ţară, informează BBC.
Declaraţia aparţine reprezentanţilor OSCE şi a fost făcută în contextul în care primele rezultate atribuie victoria în alegeri Partidului Regiunilor, condus de preşedintele Viktor Ianukovici.„Având în vedere abuzul de putere şi importanţa excesivă a banilor în cadrul acestor alegeri, progresul democratic pare să se fi inversat în Ucraina”, a declarat Walburga Habsburg Douglas, membră a parlamentului suedez şi şefal misiunii OSCE în această ţară.
Membrii Opoziţiei au semnalat şi ei grave nereguli în procesul electoral. Aceste critici sunt în contrast cu analizele făcute de observatorii internaţionali cu ocazia alegerilor prezidenţiale din februarie 2010, când procesul electoral a fost descris ca fiind unul transparent şi obiectiv. La acea dată, Viktor Ianukovici a învins-o pe Iulia Timoşenko, unul dintre cei mai importanţi lideri ai Opoziţiei. Aceasta a fost, ulterior, condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.
Partidul Patria, formaţiunea Iuliei Timoşenko, a realizat o numărătoare paralelă a voturilor şi a constatat că partidul lui Ianukovici este câştigătorul alegerilor, dar cu un procent mai mic decât susţin reprezentanţii acestuia.
Potrivit OSCE, alegerile au fost caracterizate de lipsa unor condiţii echitabile pentru toate partidele politice, cauzată de lipsa de transparenţă în campania electorală, abuzul de resurse administrative, precum şi de lipsa de echilibru a presei. „Anumite aspecte din perioada dinaintea alegeri