Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcul de 2,5 m a venit după braşoveanca de 2 m

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 6 iulie 2010 ·

Sultan, cel mai mare om din lume, şi-a găsit perechea la Braşov. Ieri a cunoscut-o personal pe Simona şi s-a declarat pregătit să devină român

Sultan Kosen, cel mai înalt om din lume (2,46 metri), a venit ieri în România şi a cunoscut-o pe Simona Elena Şerban, braşoveanca de 2 metri înălţime. Întâlnirea celor doi a avut loc în direct, la emisiunea „Happy Hour” de la Pro Tv. Sultan a pupat-o pe obraz pe Simona, imediat după ce aceasta a intrat în platou, şi s-a declarat foarte încântat de faptul că a cunoscut-o. „Este foarte frumoasă, e super. Sunt foarte emoţionat şi încântat că te-am cunoscut”, i-a transmis turcul Simonei. De partea cealaltă, şi Simona a mărturisit că este foarte bucuroasă de întâlnirea cu Sultan. „Şi eu sunt foarte emoţionată şi am fost uimită când am auzit, în timpul primei tale vizite în România, că ai văzut o poză cu mine şi că vrei să mă cunoşti”, a declarat Simona Şerban.

Sultan vrea să rămână la noi în ţară: „Vreau să mă mut aici, sunt deja român” Cu această ocazie, Sultan a dezvăluit faptul că, deşi se afla doar la cea de-a doua vizită în România, s-a îndrăgostit de Bucureşti şi îşi doreşte să se mute aici.

Cei doi şi-a dorit foarte mult să aibă o întâlnire, în urma „lipelii” făcute de cotidianul Libertatea în primăvară. După ce Sultan (27 de ani) a văzut poza Simonei (19 ani), braşoveanca de 2 metri şi 106 kilograme, a declarat că „Vreau neapărat s-o cunosc şi mi-ar plăcea să-mi devină iubită. Lângă ea nu m-aş mai simţi atât de mare. M-aş muta în România pentru Simona!”.

Simona a fost diagnosticată cu gigantism, boală din cauza căreia a stat foarte mult timp internată în spital. Sultan, cel mai mare om din lume, şi-a găsit perechea la Braşov. Ieri a cunoscut-o personal pe Simona şi s-a declarat pregătit să devină român

Sultan Kosen, cel mai înalt om din lume (2,46 metri), a venit ieri în România ş

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 2 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum o ora
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 3 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°